Theresa May urmează să îşi anunţe demisia vineri, pe fondul impasului privind Brexitul

Premierul britanic Theresa May.
Premierul britanic Theresa May. (Carl Court/Getty Images)

Premierul britanic Theresa May urmează să îşi anunţe demisia vineri, ca urmare a neînţelegerilor cu parlamentarii în ceea ce priveşte acordul privind Brexitul, a raportat joi publicaţia The Times.

Potrivit publicaţiei citate, May îşi va anunţa demisia după ce a avut o întâlnire cu Graham Brady, şeful Comisiei 1922 – un grup al Partidului Conservator din Camera Comunelor care monitorizează conducerea partidului. Ulterior, trezorierul Comisiei, Geoffrey Clifton-Brown, a declarat publicaţiei The Guardian că premierul May ar putea demisiona vineri. Brown a adăugat că, în cazul în care May nu îşi va anunţa data demisiei în cursul zilei de vineri, Comisia va permite să aibă loc un nou vot de neîncredere împotriva premierului.

Abordând rapoartele media, purtătorul de cuvânt al lui May a precizat că şeful guvernului doreşte să se asigure că Marea Britanie va ieşi din Uniunea Europeană şi că singura cale de a fi realizat acest lucru este ratificarea acordului de retragere.

May a prezentat noua sa versiune a acordului de retragere în această săptămână şi a susţinut că, în cazul în care parlamentarii vor susţine proiectul, vor putea să organizeze un al doilea referendum pe tema Brexitului. Mişcarea premierului a declanşat critici în rândul parlamentarilor şi al oficialilor.

Mai mult, lidera Camerei Comunelor, Andrea Leadsom, a demisionat din cauza neînţelegerilor cu May, iar opoziţia a cerut organizarea de alegeri generale anticipate. Unii dintre parlamentari chiar i-au cerut lui May să demisioneze.

Marea Britanie trebuia iniţial să iasă din Uniunea Europeană în 29 martie. Bruxelles şi Londra au încheiat în cele din urmă un acord de retragere, însă parlamentarii britanici au refuzat să îl aprobe. Backstop-ul, un aranjament care urmăreşte să evite o frontieră dură cu Irlanda de Nord după finalizarea Brexitului, este unul dintre principalele temeri ale parlamentarilor.

Noul termen limită pentru Brexit a fost stabilit pentru ziua de 31 octombrie, Londra fiind astfel obligată să participe la alegerile pentru Parlamentul European în cazul în care acordul de retragere nu este aprobat până la data de 23 mai.