Terenurile sătenilor din Wukan nu au fost înapoiate de un an

Sătenii ţin banere în timpul unui miting de protest din Wukan, provincia Guangdong, la 19 decembrie 2011 şi le solicită autorităţilor centrale să ia măsuri privind confiscarea ilegală de teren şi moartea unui lider local în custodie. Un an mai târziu, sătenii declară că nu sunt mulţumiţi de modul în care s-au rezolvat lucrurile.
Sătenii ţin banere în timpul unui miting de protest din Wukan, provincia Guangdong, la 19 decembrie 2011 şi le solicită autorităţilor centrale să ia măsuri privind confiscarea ilegală de teren şi moartea unui lider local în custodie. Un an mai târziu, sătenii declară că nu sunt mulţumiţi de modul în care s-au rezolvat lucrurile. (STR / AFP / Getty Images)

Satul chinez Wukan din sud, care a fost în centrul atenţiei internaţionale anul trecut după ce sătenii i-au dat afară pe oficialii Partidului Comunist şi au început să-şi gestioneze singuri treburile, este posibil să găzduiască în curând mai multe proteste. Autorităţile comuniste au înfuriat din nou rezidenţii, după ce nu a luat în seamă hotărârile comitetului rural ales în mod democratic şi au încălcat promisiunea de a înapoia terenurile agricultorilor deposedaţi.

A trecut aproape un an de când sătenii din provincia Guangdong şi-au ales, în martie 2012, propriul comitet rural pentru a conduce treburile publice. Din cele 1.977 de pogoane de teren vândute ilegal dezvoltatorilor de comitetul exclus anterior, circa 1.153 de pogoane au fost deja certificate ca terenurile deţinute de stat şi nu mai pot fi recuperate. Autorităţile din Shanwei, care au jurisdicţie asupra Wukan, afirmă că restul de 824 de pogoane au fost predate comitetului rural, potrivit unui raport al Dragon TV cu sediul în Shanghai.

Cu toate acestea, sătenii nu ştiu dacă proprietăţile pretinse returnate au fost închiriate sau vândute şi nici nu au primit nicio despăgubire, a precizat raportul.

Un sătean a declarat la Dragon TV că localnicii sunt furioşi că nu au primit nicio despăgubire pentru pământul lor, nici măcar o explicaţie de la comitetul rural.

Sătenii planifică un alt protest în masă după sărbătoarea Anului Nou Chinezesc, a precizat un rezident, numit Cai, pentru reţeaua radio Sound of Hope (SOH) la 15 februarie.

Pe parcursul anului trecut, noii membri ai comitetului rural şi-au pierdut entuziasmul şi se simt neputincioşi în lupta pentru combaterea corupţiei.

Liderul comitetului Lin Zulian, care a jucat un rol-cheie în protestul original din Wukan, obişnuia să ţină discursuri pasionate până să se formeze noul comitet, declarând că sătenii vor persevera împotriva corupţiei, indiferent de cât de puternice sunt conexiunile infractorilor. Dar acum, acesta se teme să se vadă cu sătenii sau să le răspundă apelurilor telefonice. "Povestea din interior este complicată. Trebuie să fiu atent cu tot", a declarat acesta la Dragon TV.

Lin a susţinut că regretă implicarea sa în protestele anterioare. "De ce m-am mai chinuit? De ce am adus acest necaz asupra mea?" Cu toate acestea, el speră că tinerii pot continua efortul lui şi că vor continuă să lupte pentru săteni.

Un oficial provincial din Guangdong a declarat pentru Dragon TV că, deşi comitetul rural nou ales este responsabil de Wukan, autorităţile nu pot să-l lase în pace. "Departamentele relevante ale Partidului încă trebuie să-i dea direcţia corectă".

Un sătean pe nume domnul Wu a declarat ziarului The Epoch Times că încă nu există nicio democraţie în Wukan. "Totul trebuie să fie aprobat de către partid, care pretinde că sprijină noul comitet rural. Partidul încă trage sforile", a declarat Wu,"membrii comitetului rural fie cooperează cu Partidul, fie demisionează voluntar".

Reporterul Liu Yiming de la Revista China a declarat pentru SOH că oficialii de nivel superior au eliminat puterea comitetului rural încă de la alegerea sa democratică, prevenindu-i pe membrii acestuia să-şi efectueze munca lor normală.

"Democraţia locală nu va funcţiona în China, pentru ca Partidul Comunist Chinez nu a vrut niciodată de fapt să practice democraţia, să nu mai vorbim de a permite alegeri în stilul vestic. Acest lucru este determinat de întregul sistem politic", a adăugat Liu.

Zhuang Liehong, unul dintre membrii comitetului, şi-a declarat demisia în octombrie anul trecut, precizând că nu a putut duce la îndeplinire responsabilităţile sale din cauza restricţiilor sistemului, a raportat Radio France Internationale.

Zhang Jiancheng, un alt membru al comitetului, a fost forţat să demisioneze la 29 ianuarie.