Tenis. Alexandra Dulgheru, calificare pe tabloul principal de simplu la BRD Bucharest Open

Sportiva română a dispus în două seturi de jucătoarea statului Chile, Daniela Seguel (207 WTA), scor final 6-3, 6-2.
Tenismana română Alexandra Dulgheru
Tenismana română Alexandra Dulgheru (Australian Open/facebook)

Alexandra Dulgheru (28 ani, 294 WTA) a acces pe tabloul principal de simplu al turneului BRD Bucharest Open în urma succesului înregistrat, luni, în manşa a treia a calificărilor în faţa jucătoarei Daniela Seguel din Chile, numărul 207 mondial.

Românca nu a întâmpinat dificultăţi în a-şi asigura victoria, încheind socotelile după 69 de minute de joc efectiv la scorul de 6-3, 6-2. În urma acestui rezultat ea s-a alăturat celor şase românce deja calificate: Ana Bogdan, Sorana Cîrstea, Irina Bara, Irina Begu, Jaqueline Cristian şi Elena Gabriela Ruse.

Alexandra Dulgheru rămăsese singura jucătoare română în calificări după ce Alexandra Cadanţu şi Georgia Crăciun au părăsit competiţia, duminică, în turul doi.

Ea va primi de la organizatori 1.925 dolari şi 18 puncte WTA.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Sport