Tehnocrat acuză: "Încă un proiect important lansat de Cioloş, desfiinţat de Guvernul PSD - ALDE"

Înfiinţată de guvernul Cioloş, Unitatea de Asistenţă Tehnică pentru sprijinirea comunităţilor din Valea Jiului, Munţii Apuseni şi judeţele Vaslui - Iaşi a funcţionat la intensitate maximă până la instalarea Guvernului PSD-ALDE, care acum încearcă să-i nege însăşi existenţa.
Sevil Shhaideh
Sevil Shhaideh (Florin Chirila/Epoch Times)

Fost consilier de stat în guvernarea tehnocrată, Ionel Dancă, o acuză pe Sevil Shhaideh că face declaraţii false, încercând să anuleze încă un proiect important lansat anul trecut de Dacian Cioloş.

Potrivit lui Dancă, aflată în vizită la Deva, vicepremierul Sevil Shhaideh a declarat că Unitatea de Asistenţă Tehnică pentru sprijinirea comunităţilor din Valea Jiului, Munţii Apuseni şi judeţele Vaslui - Iaşi, nu există, căci dacă ar fi existat, ar fi funcţionat, după principiul, ceea ce domnia sa nu vede, nu există. Declaraţiile lui Shhaideh sunt însă false, susţine Dancă, precizând că această Unitate nu doar că există, dar a şi funcţionat la intensitate maximă până când Shhaideh şi ai săi au venit la Guvernare

"În calitate de fost consilier de stat al premierului Dacian Cioloş, care a coordonat elaborarea, adoptarea şi implementarea acestui proiect, îmi permit să-i ofer câteva indicii dnei Shhaideh unde ar trebui să găsească stadiul şi rezultatele activităţii desfăşurate de Unitatea Guvernamentală de Asistenţă Tehnică (UGAT) pentru regiunile mai puţin dezvoltate, în cazul în care chiar există interes pentru continuarea acestui proiect.

Foarte pe scurt, după mai multe consultări cu autorităţile locale din zonele vizate, înfiinţarea UGAT a fost stabilită printr-un Memorandum avizat de nu mai puţin de 16 ministere implicate în gestionarea programelor de finanţare şi aprobat în şedinţa de guvern de la finalul lunii septembrie 2016.

În baza acestui Memorandum, prin Ordin al Şefului Cancelariei Prim-ministrului, la începutul lunii octombrie, a fost înfiinţată Unitatea Guvernamentală de Asistenţă Tehnică în cadrul Direcţiei de Politici şi Priorităţi sub coordonare unui consilier de stat al Prim-ministrului.

Ulterior, în luna octombrie, prin colaborare cu instituţiile prefectului din judeţele Hunedoara, Alba şi Vaslui, au fost înfiinţate trei birouri locale ale UGAT la Petroşani pentru Valea Jiului, la Roşia Montană pentru Munţii Apuseni şi la Vaslui pentru judeţele Vaslui-Iaşi.

Începând din aceeaşi lună au fost alocate persoanele responsabile pentru desfăşurarea activităţilor de asistenţă tehnică atât la nivel local cât şi în cadrul Cancelariei Prim-ministrului.", scrie Dancă, pe Facebook, istoricul implementării proiectului.

Fostul secretar de stat mai atrage atenţia că, timp de luni bune de zile, mai exact până când PSD a venit la guvernare, Unitatea a funcţionat la intensitate maximă, oferind sprijin şi asistenţă tehnică pentru zeci de probleme şi proiecte sesizate de autorităţile locale din acele zone. Şi aceasta, fără alocarea de resurse bugetare suplimentare.

"Poate, de fapt, aici e problema?", se întreabă Dancă.

În postarea sa, Dancă îi mai transmite lui Shhaideh că "şi această chestiune a fost negociată la Comisia Europeană astfel încât cheltuielile cu această activitate să fie finanţate prin Programul de Asistenţă Tehnică. Aşadar, pot fi alocate şi resurse financiare în acest scop pentru dezvoltarea proiectului. Poate aşa vor fi unii mai interesaţi, sunt convins."

"Prin urmare, dacă am trezit interesul pentru a continua acest proiect, după desfiinţarea Cancelariei Prim-ministrului, dna vicepremier trebuie să întrebe la Secretariatul General al Guvernului, unde înţeleg că există în continuare această Unitate, iar domnul Mihai Busuoic chiar cunoaşte bine proiectul, fiind unul dintre cei care au contribuit la realizarea lui.

PS: Dna Shhaideh a plecat de la Deva cu încă o declaraţie falsă, afirmând că nimeni nu a discutat anul trecut cu primarii despre blocajele lor. Oare nimeni dintre primarii sau membrii CJ Hunedoara prezenţi nu a avut curajul să o contrazică?! E atât de mare teama că se termină cerneala din pixul lui Dragnea?!", ridică problema tehnocratul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne