Tăriceanu: Unu şi cu unu nu fac doi. Şi în ALDE şi în PSD există ideea să se candideze separat la europarlamentare

Liviu Dragnea si Calin Popescu Tariceanu, presedintii Camerei Deputatilor, respectiv a Senatului
Liviu Dragnea si Calin Popescu Tariceanu, presedintii Camerei Deputatilor, respectiv a Senatului (Mihut Savu / Epoch Times Romania)

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă la Cluj, că atât în partidul pe care îl reprezintă, cât şi în PSD, se conturează ideea unei separări la alegerile europarlamentare din luna mai.

"Nu am luat încă o decizie oficială, dar colegii şi eu am analizat cu atenţie şi avantajele, şi dezavantajele de ordin politic mai larg. Noi, ca partid, raţiunea noastră de a fi a fost aceea de a reprezenta valorile şi principiile liberale în România. Mersul pe o listă comună face ca acest aspect să se estompeze şi există o anumită diluare pe care nu ştiu dacă electoratul nostru o va accepta în totalitate. Există şi impedimente de ordin practic. Noi considerăm că avem posibilitatea să obţinem cinci mandate în PE, iar într-o negociere cu PSD, care va obţine acelaşi scor ca la alegerile trecute, ar însemna practic o treime din mandate să le luăm noi, ceea ce nu ar fi foarte simplu de negociat. În momentul de faţă, şi la ALDE şi la PSD, există o idee de a merge pe liste separate", a afirmat Tăriceanu, citat de Agerpres.

Şeful ALDE a subliniat că "unu şi cu unu nu fac doi", făcând referire la faptul că voturile separate ale partidelor nu se cumulează neapărat în cazul unei liste comune.