Tăriceanu rămâne fără grup parlamentar în Camera Deputaţilor. Cinci deputaţi şi-au anunţat plecarea

Călin Popescu-Tăriceanu
Călin Popescu-Tăriceanu (Eugen Horoiu/Epoch Times)

Cinci deputaţi din partidul lui Tăriceanu au demisionat din grupul ALDE de la Cameră, demisiile acestora urmând să fie anunţate miercuri în plen. În urma plecării acestora, ALDE nu mai are numărul suficient de membri pentru a beneficia de un grup parlamentar la Camera Deputaţilor, relatează Hotnews.

Cei cinci demisionari sunt Ion Cupă, Alexandru Băişanu, Graţiela Gavrilescu, Mihai Niţă şi Marian Cucşa, demisiile lor fiind înregistrate astăzi la Biroul Permanent al Camerei.

Trei dintre ei - respectiv Gavrilescu, Băişanu şi Cupă - fuseseră excluşi vineri într-o şedinţă ad-hoc a conducerii ALDE.

Anterior acestor demisii, grupul ALDE de la Cameră avea 19 membri, dintre care doar 14 aleşi pe lista partidului. Conform regulamentului, un grup parlamentar se poate înfiinţa şi funcţiona dacă are în componenţă minimum 10 membri aleşi pe lista aceluiaşi partid.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne