Tăriceanu le ţine lecţii ambasadorilor: Uită-te la tine în ogradă şi fii puţin mai rezervat!

Liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu, al doilea om în stat, a lansat un nou atac la adresa ambasadorilor care au avertizat că schimbările aduse la legile Justiţiei riscă să pună în pericol progresele înregistrate de România.
Calin Popescu Tariceanu
Calin Popescu Tariceanu (Eugen Horoiu/Epoch Times)

Ambasadorii şi oficialii străini ar trebui să fie puţin mai rezervaţi atunci când îşi exprimă opinia despre chestiunile interne ale României, a atras atenţia luni, la Antena 3, preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu.

"Atitudini ale unor ambasade la Bucureşti sau chiar ale unor oficiali străini se întâmplă pentru că ei vor merge atât de departe cât li se va permite. Dacă în ultimii ani în România nimeni nu i-a atras atenţia ambasadorului x sau y: 'Vedeţi că v-aţi depăşit limitele mandatului!' Dacă nu i-a spus nimeni şi a văzut că o dată, de două ori merge, se simte liber să facă în continuare. Este ridicol. Vine preşedintele Franţei, pentru care am tot respectul şi aşteptări foarte mari pentru că eu vreau să reuşească să readucă Franţa la un nivel care să poată să contribuie la funcţionarea motorului european cu doi cilindri - Franţa şi Germania, vine la noi şi pledează şi când se întoarce în Franţa are alt discurs. Există totuşi o minimă decenţă. Nu vii în altă parte şi începi să dai lecţii. Uită-te la tine, în ograda proprie, şi fii puţin mai rezervat. Dar nu e valabil numai pentru Franţa. E valabil şi pentru celelalte ţări care am văzut că s-au grăbit", a afirmat Tăriceanu, citat de Agerpres.

Şeful Senatului a criticat demersul ambasadorilor celor şapte state UE ce şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la modificările aduse legilor Justiţiei de coaliţia PSD-ALDE-UDMR.

"Semnarea de către cei şapte ambasadori a acelei scrisori cu sfaturi mie mi-a demonstrat un lucru, pentru că am văzut că au replicat foarte prompt: 'Avem şi noi serviciile noastre de traduceri!'. Aveţi servicii de traduceri? Înseamnă că sunteţi la curent cu ceea ce s-a legiferat. Nu aveau cum să fie la curent cu ceea ce s-a legiferat pentru că nu erau publicate (legile Justiţiei - n.r.) şi nu sunt în forma definitivă. Cât este sesizată Curtea Constituţională ele mai pot suferi modificări. Atunci cum te pronunţi, cum te antepronunţi? Pe ce bază? Care nu mă duce decât la o concluzie: că este o atitudine rău-voitoare. Nu văd unde e problema. Se pune sub semnul întrebării suveranitatea Parlamentului în elaborarea legilor? În alte ţări nu am auzit aşa ceva", a subliniat Tăriceanu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne