Tăriceanu iese la atac: Orban are apucături de dictator. Îi este teamă să nu ajungă din nou şomer

(Facebook)

Partidul ALDE a reacţionat, vineri, la decizia Guvernului de a depune la Curtea Constituţională o sesizare vizând moţiunea de cenzură iniţiată de PSD, afirmând că premierului Ludovic Orban îi este teamă să ajungă şomer şi că sesizarea nu este altceva decât un tertip pentru a putea să mai rămână la putere câteva zile.

“Ludovic Orban, de teamă să nu ajungă din nou şomer, face orice demers pentru a nu-şi pierde funcţia şi pentru a bloca o acţiune constituţională a Parlamentului. Moţiunea de cenzură este un drept al opoziţiei, este prevăzută de Constituţie. Orban nu face decât să acţioneze disperat, pentru că ştie că nu mai are niciun fel de susţinere. Sesizarea CCR cu un conflict juridic între Executiv şi Parlament este doar un tertip prin care Orban încearcă să mai stea câteva zile în plus la Palatul Victoria”, a susţinut ALDE pe pagina sa de Facebook.

De altfel, partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu şi-a exprimat convingerea că, în ciuda tuturor eforturilor de a bloca moţiunea social-democraţilor din Parlament, premierul Orban şi PNL-ul “nu vor scăpa până la urmă”.

“În Constituţie nu există nicio menţiune privind depunerea unei moţiuni de cenzură în sesiune extraordinară. Orban şi PNL trebuie să înţeleagă faptul că Guvernul răspunde în faţa Parlamentului, pentru că Guvernul este numit de către Parlament. În conformitate cu prevederile constituţionale, Parlamentul poate retrage acest vot de încredere oricând! Nu doar când vor Orban şi PNL!”, a mai adăugat ALDE.

În plus, ALDE a precizat că premierul nu face altceva decât să tragă de timp şi l-a acuzat că se comportă ca un “lider absolut cu apucături de dictator” care nu concepe să îşi piardă funcţia.

Atacul lansat de ALDE are loc în condiţiile în care Guvernul a depus vineri la CCR, prin şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, sesizarea vizând moţiunea de cenzură depusă de PSD. După depunerea sesizării, Dancă i-a criticat pe social-democraţi, într-o declaraţie de presă, pentru moţiunea de cenzură, afirmând despre aceştia că fac parte dintr-un “partid de piromani”.