Tăriceanu: "Am felicitat-o pe dna Dăncilă pentru scrisoarea în legătură cu lista neagră întocmită de funcţionarii de la Bruxelles"

Controversata iniţiativă a premierului de a scrie Comisiei Europene, pentru a cere lămuriri pe tema unei scrisori prezentate de putere drept o ingerinţă în treburile României, a fost pe placul lui Tăriceanu, care anunţă că a felicitat-o pe Dăncilă.
Calin Popescu Tariceanu
Calin Popescu Tariceanu (Mihut Savu / Epoch Times Romania)

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a susţinut că a felicitat-o pe Viorica Dăncilă pentru mult controversata scrisoare trimisă Comisiei Europene - scrisoare care, reamintim, a avut două versiuni, una mai "dură" în limba română, şi una mai aşezată, în limba engleză. Şeful Senatului a mai ţinut să adauge că demersul mecanismului de verificare din cadrul MCV este o ingerinţă nepermisă care afectează independenţa justiţiei şi că e nevoie de lămuriri.

"Aseară am discutat şi cu doamna prim-ministru, ne-am întâlnit la concertul lui Tudor Gheorghe. Am felicitat-o pentru scrisoarea pe care a trimis-o preşedintelui Comisiei Europene în legătură cu lista neagră întocmită de funcţionarii de la Bruxelles în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare", a declarat Tăriceanu, citat de Gândul, la Parlament.

Cât despre faptul că tonul scrisorii trimise de către Dăncilă Comisiei Europene este mai blând în limba engleză decât în română, preşedintele Senatului a precizat că tonul este "aspectul secundar" în această chestiune.

„E vorba de o chestiune extrem de serioasă, şi mie mi se pare că... N-am ştiut de acea scrisoare, până în momentul în care a apărut în presă. (...) Sunt lucruri care dovedesc că unii din funcţionarii de la Bruxelles, aşa cum am spus-o şi în trecut, nu înţeleg că între Comisia Europeană şi România trebuie să fie o relaţie de parteneriat şi unii o văd altfel, nu înţeleg că România este o ţară independentă şi suverană şi fac astfel de scrisori şi demersuri şi cred că, de aceea, o clarificare este absolut necesară”, a precizat Tăriceanu.

Şeful Senatului a mai susţinut că nu există o schimbare de ton între România şi Comisia Europeană, în urma acestei scrisori şi că o clarificare se impunea, căci MCV-ul ar trebui să fie în primul rând despre cooperare, nu despre presiuni asupra justiţiei.

"Mecanismul, vă aduc aminte, se numeşte de cooperare şi verificare, cooperare întâi, şi verificare. În cadrul mecanismului de verificare, acest demers, aşa cum a fost el formulat, reprezintă o ingerinţă nepermisă care afectează independenţa justiţiei, pentru că acest gen de scrisori care au fost circulate la Ministerul Justiţiei, au ajuns la CSM, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, induc în mod clar o presiune asupra magistraţilor care afectează independenţa justiţiei şi mi se pare inacceptabil aşa ceva. Şi de aceea cred că e nevoie de o clarificare, nu este nimic anormal. Important este ca pe viitor asemenea atitudini să nu se mai întâlnească”, a concluzionat Tăriceanu.

Reamintim că aşa cum anunţase în cadrul şedinţei de guvern de miercuri, premierul Viorica Dăncilă i-a trimis o scrisoare preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în contextul scandalului declanşat în spaţiul public de "listă neagră de la Bruxelles". Mai multe informaţii pe acest subiect puteţi accesa aici

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne