Sute de mii de participante la Marşul Femeilor protesteză împotriva lui Trump

Protest în oraşul american San Francisco ca parte a Marşului Femeilor, 20 ianuarie 2018.
Protest în oraşul american San Francisco ca parte a Marşului Femeilor, 20 ianuarie 2018. (Wikipedia.org)

Sute de mii de persoane au participat sâmbătă la cel de-al doilea Marş al Femeilor, o serie de proteste la nivel naţional împotriva preşedintelui american Donald Trump. Acţiunea marchează sfârşitul primului an agitat al preşedintelui republican în Biroul Oval.

Cele mai mari demonstraţii au avut loc în Washington, New York, Los Angeles şi Chicago, dar acţiuni similare au avut loc în aproximativ alte 250 de oraşe şi localităţi din SUA. Aceste demonstraţii au primit sprijin şi din străinătate, mitinguri fiind organizate în Marea Britanie, Italia, Japonia şi alte câteva ţări.

Manifestaţiile au fost descrise în general ca proteste împotriva preşedintelui Trump şi a politicilor sale.

Mişcarea globală #metoo a fost folosită de milioane de femei din jurul lumii pentru a evidenţia şi protesta împotriva hărţuirilor sexuale endemice.

Mişcarea a fost declanşată de scandalul care îl implică pe Harvey Weinstein, un regizor de la Hollywood acuzat de zeci de femei, inclusiv actriţe, de viol, hărţuire sexuală şi atac sexual.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe