Sute de magistraţi îşi apără pensiile speciale. Scrisoare pentru preşedinte, premier şi şefii Parlamentului

Justiţie
Justiţie (facebook.com)

Sute de magistraţi din întreaga ţară au semnat o scrisoare deschisă prin care îşi apără pensiile speciale. Cu acest prilej, 328 de judecători şi procurori îşi exprimă disponibilitatea la negocieri, recunoscând existenţa unor anomalii şi inechităţi pentru rezolvarea cărora oferă soluţii.

Printre anomaliile semnalate ar fi aceea că persoane care au activat în avocatură pot intra ulterior în magistratură, primind la pensionare pensie de serviciu. O alta ar fi că pensia poate ajunge să fie mai mare decât salariul întrucât modificările legislative efectuate de social-democraţi au generat contextul unui astfel de paradox: în condiţiile în care pensia de serviciu a unui magistrat este 80% din ultimul venit lunar brut, iar salariul brut a fost majorat, valoarea pensiei a crescut la rândul său. Astfel, un magistrat care avea un salariu net de 15.000 de lei, poate să se pensioneze cu 18.000 de lei. La problemele precizate, magistraţii propun şi soluţii.

Nu în ultimul rând, judecătorii şi procurorii se arată deschişi dialogului, dar ameninţă că în cazul în care sesizarea lor nu este luată în seamă, îşi rezervă dreptul de a se adresa „organismelor interne şi europene, pentru a lua măsurile cele mai eficace şi mai urgente, în vederea apărării şi restabilirii normelor legale de protecţie împotriva unor imixtiuni, ce afectează independenţa judecătorilor, legitimate prin avansarea sau edictarea unor proiecte de lege”.

Scrisoarea deschisă urmează a fi adresată preşedintelui, premierului şi preşedinţilor Camerelor Parlamentului.

Redăm integral scrisoarea magistraţilor:


SCRISOARE DESCHISĂ


Subsemnaţii, magistraţi români, am luat act cu îngrijorare de recentele declaraţii publice referitoare la proiectele legislative de eliminare a pensiilor de serviciu ale magistraţilor şi ne exprimăm surprinderea faţă de iniţiativele parlamentare care, cu nesocotirea jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, pun în lumină numeroase vicii de neconstituţionalitate, generând o serie de situaţii discriminatorii sau inechitabile în raport cu alte categorii profesionale.


ARGUMENTE: 1. Principiul egalităţii. Aşa cum legislaţia naţională, aliniată practicilor legislative consacrate la nivel european şi internaţional, o relevă, reglementările anterioare şi cele actuale din materia indemnizaţiei şi pensiei de serviciu pentru magistraţi, cu diferenţele pe care acestea le prezintă, nu constituie o încălcare a principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, prevăzut de art. 16 alin. 1 din Constituţia României, faţă de specificul activităţii magistraţilor, care impune acestei categorii profesionale obligaţii şi interdicţii severe, dar şi riscuri profesionale sporite, ceea ce justifică în mod obiectiv şi rezonabil o diferenţiere a regimului juridic de pensionare faţă de regimul stabilit pentru alţi asiguraţi care nu sunt supuşi aceloraşi exigenţe, riscuri şi limitări.

În acest sens, jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României, reliefată prin Decizia nr.70 din 15 decembrie 1993 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr.307 din 27 decembrie 1993, Decizia nr.74 din 13 iulie 1994 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr.189 din 22 iulie 1994 sau Decizia nr.139 din 19 noiembrie 1996 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 7 din 20 ianuarie 1997, referitoare la aplicarea principiului egalităţii în faţa legii şi al nediscriminării, a stabilit în mod constant, în deplin acord cu jurisprudenţa în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului, că principiul egalităţii nu este sinonim cu uniformitatea şi că pentru situaţii diferite poate exista un tratament juridic diferit, recunoscându-se dreptul la diferenţă.

La rândul său, în cauza Stubbings şi alţii contra Marii Britanii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că “nu orice diferenţă de tratament presupune încălcarea automată a art. 14 al Convenţiei, ci numai atunci când persoane în situaţii identice sau comparabile se bucură de un tratament preferenţial faţă de altele, fără nicio justificare obiectivă rezonabilă”.

2. Independenţa magistratului. Din economia dispoziţiilor interne în materie, rezultă în esenţă că salarizarea şi celelalte drepturi salariale ale magistraţilor şi întregului personal din justiţie se stabilesc în raport cu locul şi rolul justiţiei în statul de drept, importanţa socială a muncii, participarea personalului din cadrul fiecărei categorii profesionale la buna funcţionare a sistemului judiciar, cu răspunderea, complexitatea, riscurile pe care le presupun exercitarea fiecărei funcţii, cu obligaţia de păstrare a confidenţialităţii, pregătirea profesională, incompatibilităţile şi interdicţiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal, dar şi cu exigenţele impuse de documentele internaţionale privind funcţionarea eficientă a sistemului judiciar şi statutul magistraţilor, cu menţiunea că salarizarea judecătorilor şi procurorilor trebuie să le asigure acestora o reală independenţă economică, condiţie necesară pentru protecţia acestora împotriva oricărei atingeri aduse independenţei şi imparţialităţii lor în înfăptuirea actului de justiţie.

Acest tip de reglementare, precum şi jurisprudenţa concordantă asociată, dau eficienţă principiilor enunţate frecvent de organizaţiile internaţionale relevante, respectiv de Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, Reţeaua Europeană a Consiliilor Judiciare, Consiliul Europei şi altele, însuşite de Comisia de la Veneţia şi dezvoltate în jurisprudenţa mai multor instanţe constituţionale din diverse state din Europa care au fost chemate să se pronunţe cu privire la demersuri similare (Republica Cehă, Lituania, România, Republica Moldova) ori colateral de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

Spre exemplu, art. 6.4 din Carta europeană privind statutul judecătorilor, adoptată în anul 1998, prevede că ”În mod special, statutul garantează judecătorului sau judecătoarei care a împlinit vârsta legală pentru încetarea funcţiei, după ce a exercitat-o ca profesie o perioadă determinată, plata unei pensii al cărei nivel trebuie să fie cât mai apropiat posibil de acela al ultimei remuneraţii primite pentru activitatea jurisdicţională”.

De asemenea, ”noţiunea de independenţă presupune în special ca organismul respectiv să îşi exercite funcţiile jurisdicţionale în mod complet autonom, fără a fi supus vreunei legături ierarhice sau de subordonare şi fără să primească dispoziţii sau instrucţiuni, indiferent de originea lor, şi să fie astfel protejat de intervenţii sau de presiuni exterioare susceptibile să aducă atingere independenţei de judecată a membrilor săi şi să influenţeze deciziile acestora”.

De aceea, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în Hotărârea din 27 februarie 2018, pronnţată în cauza C‑64/16, Associação Sindical dos Juízes Portugueses, a statuat că, la fel ca inamovibilitatea membrilor organismului vizat, perceperea de către aceştia a unei remuneraţii cu un nivel adecvat în raport cu importanţa funcţiilor pe care le exercită constituie o garanţie inerentă independenţei judecătorilor.

Ţinând cont că independenţa justiţiei include securitatea financiară a magistraţilor, care presupune şi asigurarea unei garanţii sociale solide, cum este indemnizaţia şi pensia de serviciu a magistraţilor, ce are o componentă instituţională (acoperind sistemul judiciar în întregime), dar şi una individuală, a judecătorului (care implică existenţa unor numeroase aspecte, cum ar fi: lipsa imixtiunii celorlalte puteri în activitatea de judecată, faptul că niciun alt organ decât instanţele nu poate decide asupra competenţelor lor specifice prevăzute prin lege, existenţa unei proceduri prevăzute de lege referitoare la căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti, existenţa unor fonduri băneşti suficiente pentru desfăşurarea şi administrarea activităţii de judecată, procedura de numire şi promovare în funcţie a magistraţilor şi, eventual, perioada pentru care sunt numiţi, condiţii de muncă adecvate, existenţa unui număr suficient de magistraţi ai instanţei respective pentru a evita un volum de muncă excesiv şi pentru a permite finalizarea proceselor într-un termen rezonabil, remunerare proporţională cu natura activităţii, repartizarea imparţială a dosarelor, posibilitatea de a forma asociaţii ce au ca principal obiect protejarea independenţei şi a intereselor magistraţilor), este necesar ca reprezentanţii statului român şi suporterii unor asemenea schimbări legislative să să accepte că în orice stat democratic acest tip de securitate financiară este recunoscută în mod clar ca fiind unul dintre elementele esenţiale care asigură independenţa magistraţilor, în acest ansamblu fiind logic şi nivelul unor pensii apropiate de acela al ultimei remuneraţii primite pentru activitatea jurisdicţională.

Dispoziţiile de drept intern nu fac decât să se alinieze legislaţiei Uniunii Europene din materia pensiilor de stat, care a reglementat printr-un număr de trei directive, cei trei piloni de securitate socială:

a) Pilonul I – Directiva nr.79/7/CEE privind principiul egalităţii de tratament între femei şi bărbaţi, reflectat în Legea nr. 19/2000;

b) Pilonul al II-lea – Directiva nr.86/378/CEE, modificată prin Directiva 96/97/CEE, privind aplicarea principiului egalităţii în schemele ocupaţionale de securitate socială, care acoperă sectorial şi legile speciale de pensii ale magistraţilor, militarilor, poliţiştilor s.a.;

c) Pilonul al III-lea – Directiva nr.2004/113/CEE relativă la economiile individuale pentru pensii.

Conform Directivelor nr.86/378/CEE şi nr.96/97/CEE “criteriile decisive pentru încadrarea unui sistem de securitate socială ca sistem ocupaţional sunt:

a) Să se refere la o categorie particulară de lucrători;

b) Să fie direct legat de perioada de serviciu; iar

c) Pensia să fie calculată prin raportare la ultimul salariu al lucrătorului”.

În cauza Beune c – 7/1993, Curtea Europeană de Justiţie de la Luxemburg a precizat clar aceste criterii decisive, subliniind că expresia “ultimul salariu” nu trebuie înţeleasă strict, ea putând reprezenta chiar şi “media salariilor din ultimele luni de angajare”, intrând în aria de reglementare din art.141 al Tratatului CE.

Prioritatea normelor comunitare şi aplicabilitatea lor imediată şi directă în dreptul intern îşi are temei constituţional în art. 20 alin. 2 şi art. 148 alin. 2 din Constituţia revizuită, potrivit cărora, „ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale UE, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”, astfel că, din această perspectivă, trebuie reamintit că în anul 2007, Guvernul României a beneficiat de un Raport al Reuniunii de consultare, din 31.01.2007, la Comisia Europeană, cu experţii comunitari, în care “s-a atras atenţia asupra faptului că, pentru legislaţia neconformă Directivelor comunitare, COM va transmite României scrisori de notificare oficială, declanşând, astfel, acţiunea de neîndeplinire a obligaţiilor de Stat membru al UE”. (pag. 1, pct. 1).

3. Anomaliile permise de actuala reglementare.

Existenţa unor „anomalii” invocate ca principal argument al eliminării pensiilor speciale nu poate fi invocată ca argument în sprijinul acestui tip de iniţiative, în condiţiile în care aceste „scăpări” îşi au izvorul în lege, iar ele nu sunt de natură de avantajeze magistraţii de carieră, ci, dimpotrivă, să creeze profunde dezechilibre şi inechităţi în rândul aceleiaşi categorii profesionale.

Astfel, este indiscutabil că prevederile art. 82 din Legea nr. 303/2004, cu modificările şi completările ulterioare, recunosc această pensie de serviciu în favoarea unor persoane care au exercitat alte funcţii sau profesii juridice decât aceea de magistrat, inclusiv ca efect al asimilării vechimii în magistratură cu vechimea dobândită în exercitarea altor activităţi şi, tot astfel, aceste dispoziţii legale instituie un tratament diferit în cazul posibilităţii de a se pensiona anticipat în baza unei vechimi cuprinse între 20 şi 25 de ani, diferenţiat de un criteriu de vârstă (60 de ani).

Totodată, există şi alte inechităţi care pot fi corectate şi care decurg din existenţa unor reglementări care asigură o pensie în plată mai ridicată decât nivelul indemnizaţiei nete a judecătorilor şi procurorilor în activitate, care prevăd pensii de serviciu achitate pentru personal asimilat magistraţilor sau pentru diverse perioade asimilate şi care asigură chiar posibilitatea de pensionare imediat după reintegrarea magistratură a unor foşti judecători şi procurori, printr-un simplu interviu, dar toate aceste deficienţe sunt determinate de incapacitatea puterii legislative şi executive de a legifera consecvent şi neechivoc, iar nu în beneficiul unor entităţi profesionale direct interesate în obţinerea acelor beneficii specifice profesiei de magistrat.

Cu titlu de exemplu, trebuie precizat că potrivit art. 82 alin. 1 din Legea nr.303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, magistraţii şi alte categorii de persoane enunţate expres, beneficiază de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizaţia de încadrare brută lunară sau de salariul de bază brut lunar, după caz, şi sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.

Acest fapt nu trebuie privit ca o anomalie întrucât, după s-a mai arătat, în cauza Beune c – 7/1993, Curtea Europeană de Justiţie de la Luxemburg a precizat clar aceste criterii decisive, subliniind că expresia “ultimul salariu” nu trebuie înţeleasă strict, ea putând reprezenta chiar şi “media salariilor din ultimele luni de angajare”, intrând în aria de reglementare din art.141 al Tratatului CE.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.79/2017, pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2017 privind Codul fiscal, a redefinit noţiunea de salariu brut în România, în conţinutul acestuia fiind introduse contribuţiile către bugetul de stat pe care până la respectiva modificare angajatorul le datora.

Se modifică astfel paradigma salariului brut, în sensul că, pornind de la mutarea sarcinii contribuţiilor respective la angajat, pentru a nu genera diminuări drastice de salarii, conceptul de salariu brut s-a modificat introducându-se în conţinutul său inclusiv cuantumul contribuţiilor care până la intrarea în vigoare a respectivului act normativ erau datorate de angajator.

Efectul imediat generat de această normare a constat în mărirea cuantumului salariului brut cu sumele ce constituie contribuţiile angajatorului, sume care însă erau datorate direct bugetului de stat. În fapt, de această redefinire normativă, angajatul din perspectiva venitului net lunar nu a beneficiat de nicio mărire.

Întrucât art. 82 alin. 1 din Legea nr.303/2004 raportează pensia la salariul brut, pensiile magistraţilor şi altor categorii de persoane asimilate acestora s-au mărit cu procentul care a fost mărit salariul brut în urma adăugării contribuţiilor angajatorului.

Cum aceste tipuri de contribuţii sunt datorate numai de către salariaţi, nu şi de pensionari, sumele nete care au intrat în patrimoniul persoanelor afectate de aceste norme au suferit modificări în sensul măririi, au fost cele reprezentate de venituri generate de pensii.

Or, o astfel de reglementare, care nu ţine cont de efectele pe care le produce în toate categoriile de persoane vizate, este o eroare legislativă de proporţii, ce nu poate fi pusă decât în sarcina legiuitorului, nicidecum în sarcina beneficiarilor pensiei, cu atât mai mult în sarcina magistraţilor în activitate şi viitorilor beneficiari ai pensiei de serviciu.

Acesta este şi motivul pentru care necesitatea unor ajustări ale sistemului actual de salarizare şi pensionare (din perspectiva personalului asimilat, a diurnelor, a diferenţei excesive între pensie şi salariu) nu a fost niciodată negată de magistraţi, dar nici nu poate fi generalizată, prin promovarea de către reprezentanţii celorlalte puteri, a unui discurs bazat de propria culpă evidenţiată în procesul legislativ şi care naşte o ură viscerală împotriva magistraţilor români, orientată exclusiv în scopuri electorale.

Reamintim pe această cale că alimentarea unui conflict artificial şi inutil oferă muniţie exclusiv acelor persoane care nu doresc un stat de drept, o magistratură independentă, un corp onest, netimorat şi profesionist al magistraţilor în România şi care ignoră în mod repetat cele statuate în mod constant de Curtea Constituţională şi entităţile internaţionale relevante.

4. Neconstituţionalitatea abrogării pensiei de serviciu potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale

Abrogarea pensiei de serviciu (art.103 din Legea nr.92/1992 reluat în art. 85 din Legea nr. 303/2004), prin art.198 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii, a fost declarată neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 20/2.02.2000 publicată în Monitorul Oficial al României nr.12/18.02.2000.

Curtea a reţinut, în esenţă, că “acordarea pensiei de serviciu pentru cadrele militare şi magistraţi nu reprezintă un privilegiu, ci este justificată în mod obiectiv, ea constituind o compensaţie parţială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună militarii şi magistraţii”, soluţie în acord cu jurisprudenţa.

În argumentarea soluţiei sale, Curtea Constituţională citează jurisprudenţa CEDO, propria jurisprudenţă constantă, Rezoluţiile ONU-1985, Recomandarea R 94/12 din 13.12.1994 a Consiliului Europei, Carta Europeană privind Statutul Judecătorilor, art. 6 şi 14 din CEDO şi art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, dându-le prevalenţă constituţională, conform art.11 şi 20 din Constituţie.

După 5 ani de la această decizie, în prima parte a anului 2005, Guvernul a reluat acţiunea legislativă de limitare a drepturilor judecătorilor şi procurorilor vizând îngrădirea drepturilor de salarii, pensii şi altor asemenea ori suprimarea unora, deja consacrate, ceea ce a atras sesizarea, din nou, a Curţii Constituţionale de către Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi pronunţarea deciziei nr.375 din 6.07.2005, soluţie de principiu, care consolidează jurisprudenţa sa anterioară, invocându-se:

– Încălcarea principiilor independenţei şi inamovibilităţii judecătorilor consacrate de art.124 alin. 3 şi art.125 alin.1 din Constituţie şi de art.6 paragraf 1 CEDO şi

– Încălcarea principiului neretroactivităţii legii prevăzută în art.15 alin.2 din Constituţie.

Pensiile de serviciu ale judecătorilor/procurorilor nu fac parte din noţiunea de „pensii speciale”, denumită deja, ca o „uzanţă ilegală şi imorală” de către diferiţi actori publici, în deciziile Curţii Constituţionale, ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în legile justiţiei sau altele din domeniul social neexistând expresia „pensii speciale”.


5. Independenţa economică a magistratului în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului este constantă şi în concordanţă cu jurisprudenţa Curţii de la Luxemburg, în materia statutului judecătorilor şi procurorilor, independenţei economice a acestora (salarii şi pensii), cumulului pensiei cu salariul, neretroactivităţii legii şi păstrării drepturilor câştigate.

În cauza Buchen contra Cehiei (2006), Curtea a decis că “limitarea nejustificată a unui drept recunoscut magistratului, cum ar fi o pensie de serviciu, drept nesocotit ulterior, fără a exista o justificare obiectivă şi rezonabilă pentru o asemenea îngrădire, constituie o privare de proprietate în sensul art. 1 par. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO, dar şi o discriminare în sensul art. 14 din Constituţie şi art. 1 din Protocolul nr. 12″. (în speţă, reclamantul beneficiase de o pensie de serviciu ca fost judecător militar şi, apoi, în cumul, de un salariu ca judecător civil, după reîncadrarea sa în această funcţie)

În cauza Gaygusuz contra Austriei, prin hotărârea din 16.09.1996, Curtea a decis că pensia constituie un drept patrimonial în sensul art.1 din Protocolul nr.1 la Convenţie, iar relativ la art.14, a reţinut că “există o diferenţă discriminatorie, în sensul art.14, dacă lipseşte o justificare obiectivă şi rezonabilă”.

În cauza Akdeejeva contra Letoniei (2007), Curtea a stabilit încălcarea art. 14 şi art. 1 din Protocolul nr.1 la Convenţie şi a art.6, obligând statul la despăgubiri pentru diferenţa de pensie recalculată. Curtea a statuat ca “recalcularea pensiei pentru viitor” nu trebuie să genereze prejudicii reclamantei şi prin neluarea în calcul a unei perioade din fosta U.R.S.S, altfel fiind o vădită discriminare în sensul art.14 din Convenţie.

În acelaşi sens, există o altă jurisprudenţă constantă, exemplul edificator fiind hotărârea Muller contra Austriei – 5849/1972 – în care Curtea a reţinut expres că “o reducere substanţială a nivelului pensiei ar putea fi considerată ca afectând substanţa dreptului de proprietate şi, chiar a dreptului de a rămâne beneficiar al sistemului de asigurare de bătrâneţe”.

6. Date statistice.Confuzia pensie de serviciu - pensie specială. Impactul bugetar al pensiilor de serviciu ale magistraţilor

Din punct de vedere statistic, în raport de numărul total al pensiilor de serviciu (circa 250.000) se observă că cele ale judecătorilor şi procurorilor (3301) reprezintă 1,32%, iar faţă de totalul general al pensionarilor din România de 4.674.833 (site-ului CNPP, pilonul I, 30.06.2017), procentul este de 0,07%.

Introducerea confuziei voite că pensiile de serviciu ale celor 3301 de magistraţi, este o componentă decisivă a celor peste 250.000 pensii de serviciu, denumite impropriu „speciale” şi că aceste pensii ar sufoca bugetul de stat, dominat total de pensiile militare ale beneficiarilor necontribuabili, reprezintă un tip de abordare inacceptabilă din partea susţinătorilor proiectelor legislative aflate în dezbatere publică. Din statistica prezentată publicului, rezultă clar că pensia medie ponderată a celor 3301 judecători/procurori este mai mică decât cea a personalului aeronautic şi constituie un procent infim, irelevant, în raport cu cele 250.000 pensii militare de serviciu acordate din buget fără nicio contribuţie directă la fondul de pensii.

Toate pensiile militare de serviciu apar ca pensii cu limită de vârstă (la 45 de ani cel mult), iar toate pensiile de serviciu ale judecătorilor/procurorilor acordate la împlinirea vechimii de 25 de ani în profesie sunt anticipate, dacă beneficiarii nu au împlinit limita de vârstă (65 ani şi respectiv, 70 de ani la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie).

CONCLUZII

În aceste condiţii, propunerile legislative prin care, în mod nejustificat şi cu înfrângerea normelor constituţionale, se operează modificări majore ale sistemului actual de pensii pentru magistraţi, urmărindu-se plafonarea ori desfiinţarea pensiilor de serviciu recunoscute acestora, cum este şi cea înregistrată sub numărul Pl-x nr.166/2018 – aflată şi în prezent în dezbatere la Comisia pentru muncă şi protecţie socială a Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional, sunt de natură să aducă atingere gravă a principiului independenţei judecătorului.

Pe această cale, solicităm celorlalte autorităţi publice să ia măsuri concrete pentru respectarea dispoziţiilor art. 1 alin. 4 din Constituţia României, care prevăd că ”Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale”, prin menţinerea regimului pensiei de serviciu a magistraţilor, conform dispoziţiilor legale în vigoare.

PROPUNERI DE AMENDAMENTE:

Pe această cale vă înaintăm următoarele propuneri de amendare a legislaţiei în vigoare pentru înlăturarea anomaliilor mai sus menţionate :

- Adoptarea unor măsuri fiscale care să determine un cuantum al pensiei care să nu depăşească venitul în plată în ultima lună de activitate aferent funcţiei deţinute prin promovare sau numire, cu excluderea oricăror drepturi obţinute ca urmare a delegării/detaşării;

- Modificarea tezei finale a art. 82 alin. 2 din Legea nr. 303/2004, în sensul că, “La calcularea acestei vechimi se iau în considerare şi perioadele în care judecătorul, procurorul, magistratul-asistent, precum şi judecătorul de la Curtea Constituţională, judecătorul, procurorul financiar şi consilierul de conturi la secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi a exercitat una din profesiile prevăzute la art.33 alin.1, dar nu mai mult de 5 ani”, fiind obligatorie vechimea minimă în magistratură de 20 de ani;

- Eliminarea din categoria beneficiarilor pensiei de serviciu, reglementată de prevederile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, a personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, având în vedere lipsa unei justificări obiective de acordare a acestui drept.

Subliniem că această scrisoare deschisă este o invitaţie la dialog, exprimându-ne toată disponibilitatea pentru dezbaterea şi identificarea unor soluţii corecte şi eficiente, în acord cu principiile constituţionale aplicabile, iar în situaţia în care punctul de vedere expus va fi ignorat, ne rezervăm dreptul de a sesiza organismele interne şi europene, pentru a lua măsurile cele mai eficace şi mai urgente, în vederea apărării şi restabilirii normelor legale de protecţie împotriva unor imixtiuni, ce afectează independenţa judecătorilor, legitimate prin avansarea sau edictarea unor proiecte de lege.