Surse: Legea Sportului intră pe ordinea de zi a Guvernului fără dezbateri

Socieatatea civilă acuză lipsa dezbaterilor pe Legea Sportului, aceasta în condiţiile în care sportul românesc abia se ţine într-un fir de aţă, după eşecul la Euro 2016, scandalurile legate de dopaj etc.
(photos.com)

Pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern de astăzi - mutată între timp la ora 16:00 - se va afla mult aşteptata Lege a Sportului, au declarat pentru Epoch Times surse apropiate ministerului de resort.

Deşi o lege şi strategie pentru sport sunt cât se poate de necesare, în condiţiile în care în România doar puţin peste 12.000 de elevi din 3,2 milioane fac sport, avem o pistă de atletism la 1,2 milioane de persoane şi suntem pe locul trei în Europa la obezitate, includerea acesteia pe ordinea de zi a Guvernului este criticată, pe motiv că varianta de lege aflată pe masa executivului nu ţine cont de opiniile exprimate de experţi şi societatea civilă.

O primă varianta de act normativ, elaborată în mandatul Gabrielei Szabo a fost trimisă factorilor interesaţi, a beneficiat de dezbateri şi a avut sprijinul societăţii civile şi a actorilor implicaţi, dar în final a rezultat o lege care include doar 10% din opiniile exprimate, aşadar nu reflectă opinia noastră a cetăţenilor, ci a unei singure persoane, susţine Adrian Socaciu, preşedintele Asociaţiei Student Sport.

"Lipsa dezbaterii strategiei în cercuri de experţi şi faptul că se forţează o lege înainte ca strategia să fie însuşită întăreşte lipsa de viziune şi o imagine precară a unui sport în interes personal, şi nu al cetăţeanului. O strategie naţională este o operă colectivă, reprezintă o naţiune şi nu o persoană", acuză Socaciu.

Acesta mai remarcă faptul că în strategia ministerului şi legea sportului care va fi pe masa Guvernului, nu se vorbeşte nimic despre mecanismele prin care să se asigure progresul ideii de sport fără dependenţa de bugetul de stat.

"Dacă ducem industria în zona privată să se „bată" cu economiile altor state, nu văd motivul, altul decât propagandistic, pentru ca din taxele românilor să se genereze „sportul pentru toţi" şi alte forme de „stimulare". Poate este mai normal ca activitatea fizică pentru toţi să fie facilitată şi nu susţinută !!! ", declară Socaciu.

Reamintim că recent, Academia de Poliţie a găzduit o dezbatere pe tema acestei strategii la care au luat parte şeful COR, reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei, ai mediului universitar, ai Ligii Profesioniste de Fotbal, sportivi, inspectori şcolari, presă, nu însă şi ministrul Tineretului şi Sportului sau reprezentanţi ai acestuia.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Sport