Surpriză, surpriză! Sebastian Ghiţă se opune extrădării

Fostul deputat Sebastian Ghiţă se adaugă marii galerii de "persecutaţi politic" şi le cere sârbilor să nu-l extrădeze în România, unde îl aşteaptă 5 dosare penale.
Sebastian Ghiţă
Sebastian Ghiţă (Eugen Horoiu/Epoch Times România)

Audiat vineri de procurorii sârbi, fostul deputat Sebastian Ghiţă a susţinut că este o victimă politică şi că nu doreşte să se întoarcă în ţară.

În timp ce Ghiţă se pretinde persecutat politic, avocatul acestuia susţine că ar trebui impusă măsura arestului la domiciliu.

Potrivit Realitatea TV, judecătorul urmează să ia în curând o decizie în cazul lui Ghiţă, urmând să hotărască dacă acesta va rămâne în arest la domiciliu sau nu.

Audierea fostului deputat, adus din închisoarea districtuală din Belgrad, a fost făcută de un judecător de cameră preliminară, în baza Legii cu privire la asistenţă juridică internaţională în materie penală.

Reamintim că fostul deputat PSD - migrat ulterior la PRU - a fost reţinut luna trecută în Serbia, după ce s-a legitimat cu documente false. Capturarea lui Ghiţă a avut loc la patru luni după ce acesta a dispărut din ţară de sub nasul poliţiştilor care îl filau, în timp ce se întorcea de la un eveniment organizat de SRI.

În România, Ghiţă este investigat în cinci dosare penale, şi este arestsat preventiv în două dintre ele, în care sunt amestecate nume sonore, printre care şi fostul premier Victor Ponta.

În Serbia, fostul deputat este anchetat pentru folosirea de acte false şi trecere ilegală a frontierei.