Subprefectul de Vrancea, agent electoral pro-Ponta

Victor Ponta, preşedinte PSD
Victor Ponta, preşedinte PSD (Epoch Times România)

Numărul 2 din Instituţia Prefecturii Vrancea, Cristi Misăilă, nu se poate abţine să nu iasă în evidenţă ca partizan politic al candidatului PSD la preşedinţia României, Victor Ponta, scrie Adevărul.

Deşi statutul său de funcţionar îi interzice să se poziţioneze public faţă de unul sau altul dintre candidaţi, Misăilă cel "apolitic" nu respectă aceste reguli. Subprefectul a postat pe pagina sa de Facebook materiale propagandistice în favoarea lui Victor Ponta, preluate de pe pagina celui care i-a fost şef o perioadă, Marian Oprişan.

Până la data de 1 ianuarie 2006, prefecţii erau numiţi oficial în funcţii pe criterii politice, având de altfel, carnet de membru de partid. Odată cu intensificarea procesului de integrare în Uniunea Europeană s-a impus însă depolitizarea acestei instituţii după modelul francez, mai reaminteşte sursa citată.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne