Submarin nazist încărcat cu tone de mercur pune în pericol Marea Nordului

9 februarie 1945, ultimele luni ale celui de-al Doilea Război Mondial. Submarinul german U-864 navighează pe coasta de vest a Norvegiei. Este încărcat cu materie primă pentru fabricarea materialelor de război: transportă plumb, oţel şi 65 de tone de mercur.

Misiunea sa, numită „Operaţiunea César”, este să ajungă în Japonia, o ţară aliată, şi să-i predea această materie primă pentru a-şi putea consolida arsenalul. În interiorul submarinului călătoresc 73 de persoane, pe lângă echipaj aflându-se şi câţiva oameni de ştiinţă care lucrau pentru regimul nazist, şi urmau să transfere cunoştinţe japonezilor, relatează BBC World.

Dar operaţiunea eşuează. Un submarin britanic, HMS Venturer, reuşeşte să intercepteze submarinul german U-864 şi să-l lovească cu o torpilă. Toţi ocupanţii acestuia au murit.

Atacul a rămas în istorie ca fiind singurul episod de război în care un submarin reuşeşte să distrugă un altul, în timp ce ambele se află în adâncuri.

În 2003, la 58 de ani după atac, marina norvegiană a găsit, la două mile marine de insula Fedje, rămăşiţele submarinului german U-864.

Rămăşiţele sale zac pe fundul mării la 150 metri adâncime.

Submarinul este rupt în două părţi, prora şi pupa, iar mai multe fragmente ale navei sunt împrăştiate în jur.

(Kystverket / Norwegian Coastal Administration)

O moştenire mortală

La mai mult de 70 de ani după incident, submarinul continuă să fie un subiect de dezbatere pentru autorităţile norvegiene. Discuţia se concentrează pe găsirea celui mai bun mod de a gestiona riscul de contaminare reprezentat de încărcătura de mercur din interiorul submarinului şi din jurul acestuia.

În anii care au urmat descoperirii, autorităţile norvegiene au efectuat studii în care au descoperit concentraţii de mercur mai mari decât cele normale în vecinătatea submarinului, relatează aceeaşi publicaţie.

În 2005, Autoritatea pentru Siguranţa Alimentelor a recomandat ca femeile însărcinate şi copiii să nu consume hrană marină care provine din acea zonă.

Un studiu realizat de Institutul Naţional de Cercetare privind Nutriţia şi Alimentele Marine, a concluzionat că peştii care au fost expuşi la sedimentele din zona submarinului aveau niveluri de mercur de patru ori mai mari decât peştii din alte zone.

În 2014, Administraţia norvegiană de Coastă a concluzionat că eliminarea epavei şi a părţilor contaminate din jurul acesteia, ar face ca materialul toxic să se împrăştie în jur.

Pentru a împiedica o eventuală deplasare a submarinului în timpul cutremurelor subacvatice, au fost descărcate aproximativ 10000 metri cubi de nisip şi pietre pentru a umple o pantă pe care se sprijină prora submarinului.

Acum, la jumătatea lunii octombrie, autorităţile au decis că acoperirea submarinului ar fi soluţia cea mai sigură şi mai prietenoasă cu mediul înconjurător.

Potrivit unei declaraţii recente a Ministerului Transporturilor din Norvegia, se va instala o acoperire care va cuprinde o suprafaţă de 47.000 de metri pătraţi, dedesubtul căreia va sta submarinul. Dacă totul merge bine, acoperirea ar trebui să fie gata în 2020.

Astfel, la fel ca un Cernobîl subacvatic, Norvegia caută să ţină sub control o ameninţare, pe care un documentar al regizorului Marc Bresse a denumit-o „o moştenire mortală”, care ar putea declanşa „unul dintre cele mai grave dezastre ecologice din Marea Nordului”.