SUA: Timp de 15 ani codul de lansare al rachetelor nucleare a fost "00000000"

(JUNG YEON-JE / AFP / Getty Images)

La Casa Albă din 1962 până în 1977 nimeni nu a fost îngrijorat de faptul că, cifrul pentru lansarea de rachete balistice intercontinentale dotate cu focoase nucleare era atât de simplu că astăzi niciun sistem on-line, nici măcar de e-mail, l-ar accepta.

De la Kennedy la Jimmy Carter codul pe care preşedinţii de la Casa Albă ar fi trebuit să-l introducă în celebra valiză, cu care un ofiţer al Forţelor Aeriene merge oriunde se deplasează preşedintele, a fost o serie de 8 zerouri, sau "00000000". Instituţia care a recomandat un cod atât de banal – într-un moment în care hackerii şi webul încă nu existau - a fost "Strategic Air Command" îngrijorată de nevoia de a răspunde cât mai repede posibil la un atac de arme nucleare al sovieticilor. Servieta conţinea sistemul care permitea lansarea "Permissive Action Link" ( PAL) şi avea ca obiectiv prevenirea unei lansări neautorizate de către alţii şi nu de către preşedinte. Ştirea a fost dată astăzi de Mail on Sunday citând site-ul SUA "Today I found".

În lunile trecute a fost deschisă o anchetă pentru abateri grave la unitatea americană care păzeşte rachetele nucleare. Postul de control al armelor nucleare americane ar trebui supravegheat în permanenţă de doi ofiţeri care sunt responsabili de securizarea camerei de orice intruziune din exterior. Conform regulamentului, acestora le este interzis să lase uşa deschisă către camera de control, cu atât mai mult atunci când unul dintre ei este absent sau doarme.

Incidentele au fost catalogate drept o nouă problemă pentru forţele strategice americane după ce în luna august, o inspecţie asupra forţelor aeriene din Malmstrom, a determinat faptul că unitatea care se ocupă controlul misiunilor intercontinentale este ”nesatisfăcătoare”. După o evaluare incorectă a aptitudinilor necesare unei operaţiuni de lansare a armelor nucleare, 17 ofiţeri de la baza din Minot au rămas fără certificat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe