SUA testează “cea mai periculoasă armă nucleară creată vreodată” pe fondul tensiunilor cu Phenianul

Mai multe bombe gravitaţionale B61-12, nedotate cu focoase nucleare, au fost lansate din avioane de luptă F-15E americane în poligonul Tonopah din Nevada, pe 8 august, a anunţat Administraţia Naţională pentru Securitate Nucleară.
Avion de luptă american lansează o bombă B61-12 în timpul unui test în Nevada, SUA.
Avion de luptă american lansează o bombă B61-12 în timpul unui test în Nevada, SUA. (Captură YouTube)

"[Câteva] bombe gravitaţionale B61-12, nedotate cu focoase nucleare, au fost lansate din avioane de luptă F-15E în poligonul Tonopah din Nevada, SUA, în 8 august. Testele au urmărit să evalueze funcţiile non-nucleare ale bombei şi capabilitatea avionului [F-15E] de a livra arma", reiese dintr-o declaraţie publicată de Administraţia Naţională pentru Securitate Nucleară (NNSA).

Aceste teste fac parte din cele care vor fi desfăşurate pe durata următorilor trei ani cu scopul de a verifica dacă bomba B61-12 ar putea fi folosită în operaţiuni. Primul test de zbor de verificare a avut loc în luna martie a acestui an.

Noua armă este programată să intre în lanţul de producţie în martie 2020 şi va înlocui bomba B61.

Experţii militari consideră că acurateţea noii bombe şi puterea sa variabilă reduce riscul pagubelor colaterale şi a unui număr mare de victime civile.

Bomba B61-12 este prevăzută cu un sistem de ghidaj de la producătorul de avioane Boeing, care va permite o traiectorie ghidată cu precizie.

De asemenea, bomba dispune de un mecanism care permite o ajustare a forţei exploziei – variind de la nivel maxim de 50.000 tone de TNT la un nivel minim de 300 de tone. Mai mult, noua armă poate fi lansată de un bombardier care conţine tehnologie stealth.

Bomba B61, care a început să fie folosită de armata SUA în 1968, face parte în prezent dintr-un proiect al administraţiei SUA – în valoare de 1 trilion de dolari şi cu o durată de 30 de ani – pentru modernizarea stocului său de arme atomice.

Noul test al B61-12 a avut loc pe fondul unor tensiuni amplificate între SUA şi Coreea de Nord, care a lansat marţi dimineaţa o rachetă balistică deasupra nordului Japoniei, atrăgând asupra sa un nou val de condamnări internaţionale.