SUA: BMW Group a livrat o jumătate de milion de MINI

MINI a livrat în SUA 500.000 de automobile
MINI a livrat în SUA 500.000 de automobile (BMW Group)

La doar câteva zile după cea de-a 11-a aniversare a lansării sale în Statele Unite şi după lansarea noului model MINI Paceman (cel de-al şaptelea în portofoliul mărcii), MINI a vândut automobilul cu numărul 500.000 în SUA.

"Acest moment este o realizare incredibilă pentru MINI şi suntem foarte mândri că aşa mulţi conducători auto au ales să facă parte din familia MINI. Acum 11 ani, pesimiştii afirmau că o maşină de clasă mică nu va putea avea succes aici, dar MINI a demonstrat că şi cel mic poate fi premium, să ofere plăcere la condus şi să fie un caracter veritabil, astfel că s-a creat un segment complet nou care a crescut semnificativ în anii care au urmat", a declarat Jim mcdowell, vicepreşedinte MINI SUA.

În 10 ani, MINI şi-a mărit vânzările în SUA de la 24.590 de unităţi în 2002, la 66.123 de unităţi în 2012.

Marca a continuat să-şi extindă portofoliul - care acum include Hatch, Clubman, Cabriolet, Countryman, Coupe, Roadster şi Paceman - şi în prima parte a anului 2013.

Top 3 - SU, Marea Britanie şi Germania

Întrucât reţeaua de dealer-i a continuat şi ea să se extindă în 2013, există în prezent 116 reprezentanţe în SUA. Pentru finalul anului, este prevăzut ca numărul acestora să ajungă în total la 130 - cifra le include pe cele care operează în prezent, dar şi pe cele finalizate sau în fază de construire.

"MINI Community datorăm cea mai mare parte din succesul înregistrat de MINI în SUA. Ei sunt atât de pasionaţi şi de implicaţi încât deseori ne punem întrebarea ce decizie ar fi cea mai bună în interesul lor... Lucrăm asiduu pentru a menţine o relaţie specială cu comunitatea, astfel încât să le oferim membrilor experienţe unice, amintiri plăcute şi sentimentul autentic că fac parte din familie", a mai precizat Jim mcdowell.

Pentru MINI la nivel global, Statele Unite ale Americii reprezintă cea mai mare piaţă, fiind urmată în top de Marea Britanie şi Germania.

Pentru prima oară în istorie, în 2012 a fost depăşit pragul de 300 000 unităţi, fiind livrate în total 301.526 modele, cifra fiind în creştere cu 5,8% faţă de 2011.

În acelaşi an, în România s-au vândut 168 MINI, cifră în creştere cu 15,9% faţă de 2011.

BMW Group

Datorită mărcilor BMW, MINI şi Rolls-Royce, BMW Group este liderul mondial al constructorilor premium de automobile şi motociclete.

BMW Group, companie ce operează la nivel global, dispune de 28 de fabrici de producţie şi asamblare situate în 13 ţări şi are o reţea de vânzări în peste 140 de ţări.

La nivel mondial, BMW Group a vândut anul trecut aproximativ 1,85 milioane de automobile şi peste 117.000 motociclete, profitul brut pentru anul fiscal 2012 a fost de 7,82 miliarde de euro, iar veniturile au atins pragul de 76,85 miliarde de euro.

BMW Group dispunea de o forţă de muncă de 105.876 de angajaţi - la data de 31 decembrie 2012.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe