SUA acuză Iranul că nu şi-a declarat toate armele chimice

Membri ai Gărzilor Revoluţionare Islamice ale Iranului.
Membri ai Gărzilor Revoluţionare Islamice ale Iranului. (Getty Images)

Iranul nu şi-a declarat toate capabilităţile sale privind armele chimice către agenţia globală de monitorizare a armelor chimice din Haga, încălcând astfel acordurile internaţionale, a afirmat joi ambasadorul american la respectiva agenţie, potrivit RFE/RL.

Ambasadorul Kenneth Ward a declarat Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OPCW) că Iranul nu a declarat o unitate de producţie pentru umplerea bombelor destinate lansării din avion şi operează un program pentru obţinerea de muniţii toxice interzise.

„SUA este îngrijorată de mult timp de faptul că Iranul menţine un program de arme chimice pe care a neglijat să îl declare către OPCW”, a precizat Ward.

„De asemenea, SUA este îngrijorată că Iranul urmăreşte [să obţină] arme chimice care acţionează asupra sistemului nervos central pentru scopuri ofensive”, a adăugat el.

Nu a existat o reacţie imediată din partea Iranului la remarcile lui Ward, lucru care amplifică tensiunile cu Washingtonul cu privire la programul nuclear al Iranului, privind terorismul şi războiul din Siria.

Ward a declarat că Iranul a neglijat să declare transferul de arme chimice către Libia în anii 1980, chiar şi după ce Libia le-a declarat la OPCW în 2011.

El a citat descoperirea de proiectile de artilerie, mortiere şi bombe destinate lansării din avion de origine iraniană care erau umplute cu substanţe chimice, ca dovadă că Teheranul nu şi-a dezvăluit toate capabilităţile în acest sector.

Acuzaţiile lui Ward sunt făcute pe fondul unor presiuni tot mai mari asupra Iranului din partea preşedintelui Donald Trump, care s-a retras în acest an dintr-un acord nuclear cu iranienii şi a reimpus sancţiuni unilaterale împotriva Teheranului.

În ceea ce priveşte acordul nuclear, organizaţia ONU de monitorizare a activităţilor nucleare a declarat că Iranul îşi implementează partea din acordul încheiat cu marile puteri.

Germania, Franţa şi Marea Britanie au încercat să împiedice prăbuşirea acordului, care prevede restricţionarea semnificativă a programului nuclear iranian în schimbul ridicării sancţiunilor internaţionale aplicate împotriva Teheranului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe