SUA a sărbătorit Ziua Independenţei cu parade, picnicuri şi… un concurs de scuipat sâmburi

Copii sărbătoresc Ziua Independenţei în SUA, 4 iulie 2015.
Copii sărbătoresc Ziua Independenţei în SUA, 4 iulie 2015. (Captură Foto)

Milioane de cetăţeni americani au sărbătorit sâmbătă Ziua Independenţei, sau mai bine zis Ziua Naţionala a SUA, şi au participat la parade, picnicuri şi diverse concursuri pe cuprinsul ţării.

În Washington, parada de 4 iulie a fost lansată cu puţin timp înaintea amiezii pe Constitution Avenue şi a inclus fanfare şi baloane în culorile roşu, alb şi albastru. De asemenea, Naţional Mall găzduieşte Festivalul “Smithsonian Folklife” care, în acest an, prezintă cultura din Peru, atrăgând mii de vizitatori.

Texanii au avut ocazia să participe la un concert al legendei muzicii country Willie Nelson, iar în Oklahoma a fost organizat un concurs tipic american de scuipat sâmburi de pepene.

Petrecăreţii de pe plajele din Carolina de Nord au fost avertizaţi de angajaţii Parcului Naţional să fie foarte atenţi, deoarece în ultimele zile au avut loc în zonă cel puţin şapte atacuri ale rechinilor.

În plus, pe Coasta de Vest a SUA autorităţile americane din statele Washington şi Oregon au limitat sau chiar interzis folosirea artificiilor de teama izbucnirii unor noi incendii.

Departamentul Securităţii Interne şi FBI au fost în stare de alertă şi au cerut autorităţilor locale şi cetăţenilor ţării să fie atenţi în cazul unor posibile atacuri teroriste.

Guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo, a cerut "o întărire a măsurilor de supraveghere a festivităţilor şi evenimentelor organizate sâmbătă, 4 iulie, în lumina recentelor alerte teroriste emise de (politia federală) FBI şi de Departamentul Securităţii Interne (DHS)". În oraşul New York, forţele de poliţie au activat circa 7.000 de agenţi şi aproape tot personalul din domeniul combaterii terorismului pentru a asigura securitatea la evenimentele de Ziua Independenţei, conform Agerpres.

Parada nautică de sâmbătă de la New York a avut în centrul atenţiei fregata L'Hermione, o replică cu trei catarge a navei La Fayette, care este un simbol al prieteniei franco-americane. În timpul paradei, fregata a salutat Statuia Libertăţii, fiind înconjurată de o flotilă de circa 12 nave, conform agenţiei de presă France Presse.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe