Studiu: Persoanele cu dizabilităţi mintale trăiesc în condiţii de igienă precare

(JOEL SAGET / AFP / Getty Images)

Spitalele de psihiatrie şi unităţile medico-sociale pentru persoanele cu dizabilităţi mintale sunt departe de a îndeplini condiţiile decente de viaţă şi tratament necesare acestora iar personalul spitalelor le cunoaşte într-o mică măsură drepturile, se arată într-un raport elaborat pe această temă de Centrul de Resurse Juridice (CRJ) şi Liga pentru Sănătate Mintală.

Coordonatoarea proiectului, Georgiana Pascu, a declarat, pentru AGERPRES, că, potrivit raportului, există instituţii care se confruntă cu probleme de supraaglomerare, cum ar fi spitalele Turceni, Drăgoeşti, Târnăveni, cu precaritatea condiţiilor igienico-sanitare, cum sunt unitatea socio-medicală din Găneşti, spitalul municipal din Sighetul Marmaţiei şi secţia exterioară de psihiatrie din Gura Văii, Mehedinţi. Unele unităţi menţin spaţii închise şi oferă o alimentaţie sărăcăcioasă - spitalele din Brăila, Găneşti, Dumbrăveni.

Georgiana Pascu a menţionat că încă mai sunt unităţi cu 80 de paturi în salon, o singură toaletă şi aceea turcească şi pe hol şi care au apă curentă o dată pe săptămână, când pacienţii se spală pe mâini şi pe corp, deci, nu-şi fac igiena personală.

Ea a evidenţiat că în multe unităţi sanitare alimentaţia este foarte slabă, pacienţii primesc hrană insuficientă - o jumătate de franzelă cu gem şi felul doi, ceva lichid - iar legat de tratament, în unele unităţi, singurele pastile sunt cele de Diazepam. Alte probleme sunt cele legate de accesul la mijloacele de comunicare (telefon) şi acordarea asistenţei medicale.

Pascu a subliniat că, potrivit standardelor naţionale şi Legii sănătăţii mintale, dar şi altor norme, condiţiile sunt degradante şi inumane, punându-se problema utilităţii internării.

În ceea ce priveşte cunoaşterea şi respectarea drepturilor acestor pacienţi de către personalul medical, mai sunt încă multe lucruri de făcut. În multe unităţi, dreptul pacienţilor de a formula plângeri este tratat cu superficialitate, neexistând proceduri clare şi aduse la cunoştinţa pacienţilor atunci când aceştia doresc să reclame tratamentele la care sunt supuşi. În plus, unele spitale se confruntă cu deficit de personal.

La rândul său, conf. dr. Beatrice Ioan, de la Comisia de Bioetică a Colegiului Medicilor din România (CMR), a arătat că Legea sănătăţii mintale este alcătuită după structurile europene, fiind o lege bună, dar care nu este cunoscută şi corect aplicată. Nu se cunosc care sunt procedurile de notificare, revocare pentru pacienţii care sunt internaţi non-voluntar, a menţionat ea.

În opinia dr. Beatrice Ioan, persoanele cu probleme mintale sunt încă stigmatizate la noi în ţară. Ea a făcut referire şi la îngrijirile medicale, arătând că în străinătate acestea au trecut de la spital, la îngrijiri comunitare după episodul acut, pentru a se face reintegrarea şi recuperarea persoanelor respective.

Dr. Ioan a apreciat raportul ca fiind de foarte mare interes şi foarte important, pentru că trage un semnal de alarmă pentru specialişti, societatea civilă, dar şi autorităţi.

În legătură cu ceea ce poate face CMR, ea a spus că se poate implica în educaţia continuă a medicilor, în analiza cazurilor de încălcare a deontologiei profesionale şi în cazurile de încălcare a drepturilor acestor pacienţi.

"Raportul privind respectarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor aflate în instituţii medico-sociale pentru persoane cu dizabilităţi mintale" a fost realizat în urma a peste 30 de vizite neanunţate în 16 instituţii medico-sociale pentru persoane cu probleme de sănătate mintală şi dizabilităţi intelectuale din 15 judeţe, în perioada martie-septembrie 2009.

Documentul va fi înaintat autorităţilor, direcţiilor de sănătate publică, pentru a evalua situaţia.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne