Studiu internaţional găseşte plastic în fecalele umane. Temeri că ar putea ajunge în sistemul circulator uman

Conţinutul stomacului unui pui de albatros mort pe Atolul Midway - include bucăţi de plastic
Conţinutul stomacului unui pui de albatros mort pe Atolul Midway - include bucăţi de plastic (Prin bunăvoinţa US Fish and Wildlife Service)

Voluntari din 8 ţări au participat la un studiu desfăşurat la nivel european pentru a testa particulele periculoase prezente în sistemul digestiv uman.

Cercetătorii au testat fecalele participanţilor şi au descoperit câteva substanţe chimice prezente, lucru care a sugerat că particulele au fost ingerate prin mâncare, potrivit Express.co.uk.

Una dintre componente a inclus două tipuri diferite de plastic – polipropilenă (PP) şi polietilenă tereftalată (PET).

Ca parte a studiului, participanţii au ţinut jurnale alimentare care au fost studiate pentru a descoperi cum au pătruns aceste substanţe chimice periculoase în corpurile lor.

Oamenii de ştiinţă consideră că plasticul a fost ingerat prin alimente ambalate în plastic sau prin băuturi îmbuteliate în sticle de plastic.

Alte surse posibile au fost peşti expuşi la microparticule de plastic în mare, berea, apa de robinet şi produsele cosmetice.

Dr. Philipp Schwanbl, care a condus cercetarea, a afirmat: “Acesta este primul studiu de acest gen şi confirmă ceea ce am suspectat de mult timp – plasticul ajunge în cele din urmă în stomacul oamenilor”.

“Un motiv aparte de îngrijorare se referă la ce importanţă are acest lucru pentru noi şi în special pentru pacienţii cu boli gastrointestinale”.

“În timp ce, în studiile pe animale, cele mai mari concentraţii de plastic au fost descoperite în stomac, cele mai mici particule sunt capabile să pătrundă în fluxul sanguin, în sistemul limfatic şi ar putea ajunge chiar în ficat”.

“Acum, când avem primele dovezi pentru prezenţa micro-plasticelor în corpul oamenilor, trebuie să efectuăm cercetări suplimentare pentru a înţelege ce înseamnă acest lucru pentru sănătatea fiinţelor umane”.

Particulele de plastic ingerate ar putea duce la boli gastrointestinale, ar putea să afecteze fluxul sanguin şi alte organe, au avertizat oamenii de ştiinţă.

La acest proiect de cercetare au luat parte participanţi din Marea Britanie, Austria, Finlanda, Italia, Japonia, Olanda, Polonia şi Rusia.

Aproximativ 5% din deşeurile de plastic ajung în apa mărilor, iar apoi sunt consumate de animale marine.

Cantităţi semnificative de plastic au fost găsite în alimente precum ton, homar şi creveţi.

Unii oameni de ştiinţă consideră că particulele de plastic pot fi ingerate chiar şi din aer.