"Statul paralel" loveşte şi-n UDMR. Politician condamnat: "România este un stat securist!"

Trimisă după gratii de instanţă, fostul viceprimar al Clujului susţine că în România statul de drept nu există şi că "orice om care munceşte pentru comunitate cu onestitate, dăruire şi devotament" poate fi trimis pe nedrept la închisoare.
Ana Horvath
Ana Horvath (Captura Youtube)

Condamnată la 2 ani şi 8 luni de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, Ana Horvath, vicepreşedintele executiv al UDMR şi fost viceprimar al Clujului acuză că România este un "stat securist", astfel că, susţine aceasta, nu este surprinsă de decizia pronunţată de instanţă.

„Aş minţi dacă aş spune că mă surprinde decizia de astăzi. Apropiaţii mei ştiu că m-am pregătit pentru orice eventualitate. Nu pentru ca aş fi comis o ilegalitate, ci pentru că, în ultimele 525 de zile, am constatat pe propria piele că România este un stat securist", declară Horvath, citată de actualdecluj.ro.

Horvath, actualmente consilier local, mai acuză că decizia Curţii de Apel Cluj, care ar fi trebuit să fie una rostită public, a fost pronunţată în spatele uşilor închise şi a susţinut că în România statul de drept nu există!

"La ora 8 Curtea s-a pronunţat deja, în spatele uşilor închise. Dacă e inuman ceea ce s-a întâmplat aici, astăzi, vă las să decideţi fiecare. Din păcate, această decizie demonstrează, fără îndoială, că, dacă ”autorităţile locale” ale statului securist au decis, în urmă cu doi ani, să declare că viceprimarul maghiar din Cluj-Napoca reprezintă un factor de risc pentru securitatea naţională şi să o elimine din spaţiul public, arătând o lecţie şi pentru suporterii acesteia, atunci pot acţiona în acest sens fără nicio rezervă. Cei care încearcă să interpreteze decizia de astăzi în baza legilor statului de drept, le transmit să nu se obosească! În România statul de drept nu există. Şi dacă a existat vreodată, a încetat să mai existe. Dacă aş fi dramaturg, cu siguranţă aş încerca, în cadrul concursului de proiecte dramaturgice planificat de UDMR pentru anul Centenarului, să întrec ”Procesul” lui Kafka, dar nu sunt dramaturg. Sunt politician şi avocat. Prin urmare, transmit celor care se opun cu atâta vehemenţă reformei legilor justiţiei şi modificării Codului Penal – din care mai mult de o treime a fost deja declarat neconstituţional – să studieze cu mare atenţie acest caz! Să nu treacă cu superficialitate peste niciun detaliu, pentru că ceea ce se întâmplă în acest „dosar” se poate întâmpla oricui, nu doar politicienilor, se poate întâmpla oricui, în orice moment, fie că eşti om de afaceri, simplu formator de opinie sau orice om care munceşte pentru comunitate cu onestitate, dăruire şi devotament.

În zilele următoare, îmi voi aduna forţele şi voi continua lupta împreună cu Zsolt Fodor, căruia îi mulţumesc şi îmi exprim respectul sincer pentru credinţa incontestabilă cu care a crezut în adevărul nostru. Îmi voi exercita, ne vom exercita dreptul de a face apel. Procesul va fi transferat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din Bucureşti”, a adăugat Horvath.