Statul Islamic decapitează oameni pe străzile oraşului sirian Kobane



Fumul se ridică din oraşul sirian Kobane, unde au loc intense lupte între ISIL şi luptătorii kurzi.
Fumul se ridică din oraşul sirian Kobane, unde au loc intense lupte între ISIL şi luptătorii kurzi. (BULENT KILIC/AFP/Getty Images)

Sunt “zeci, poate sute” de cadavre decapitate pe străzile însângerate ale oraşului sirian de graniţă asediat – cadavre lăsate să putrezească de către militanţii ISIL cu scopul de a teroriza luptătorii kurzi şi rezidenţii oraşului, conform unor noi relatări.

“Am văzut zeci, poate mii de trupuri decapitate. Altora li s-au tăiat doar mâinile sau picioarele. Am văzut feţe cu ochii scoşi şi limbile tăiate”, a declarat Amin Fajar, în vârstă de 38 de ani şi tată a 4 copii, pentru Daily Mail.

Un alt rezident, Dillyar, în vârstă de 13 ani, a văzut cum vărul său Mohammed, de 20 de ani, a fost capturat şi decapitat de jihadiştii îmbrăcaţi în negru. Cei doi se pregăteau să părăsească oraşul, speriaţi de lupte.

“Ei l-au trântit pe jos şi i-au tăiat capul, strigând Allahu Akbar”, a spus băiatul. “Visez scena în fiecare noapte şi dimineaţa când mă trezesc îmi amintesc totul”.

Fermierul Ahmed Bakki a declarat că vărul său, tată a şapte copii, a rămas în urmă când familia sa înspăimântată a părăsit oraşul. “L-am sunat pe vărul meu şi SIIL a răspuns la telefon. Ei au spus: ‘Avem capul său şi îl luăm cu noi’”, a declarat Bakki, adăugând că cei mai barbari membri ISIL sunt europeni.

“Ei sunt ceceni, englezi, ei sunt de peste tot din Europa. Noi ştim asta pentru că le putem auzi accentul”, a mărturisit el ziarului Daily Mail după ce a scăpat fugind într-o tabără de refugiaţi din Turcia.

Secretarul britanic de externe, Phillip Hammond, a declarat că trupele terestre reprezintă singura soluţie pentru înfrângerea militanţilor ISIL dar, precum omologul său american, a respins ideea trimiterii de soldaţi britanici.

“Coaliţia poate livra suport efectiv doar guvernului irakian şi forţelor de securitate irakiene”, a spus Hammond reporterilor în Bagdad.

“Poporul irakian, forţele de securitate irakiene şi guvernul irakian vor trebui să preia conducerea la sol”.

Comentariile sale au fost similare cu cele făcute de secretarul de stat american John Kerry, care a declarat în repetate rânduri că depinde de irakieni să îşi recupereze zonele capturate de ISIL în ţara lor.

Preşedintele american Barack Obama a declarat marţi că este profund îngrijorat de suferinţa celor din oraşul Kobane şi a adăugat că o coaliţie condusă de SUA va continua să bombardeze ţintele militante de acolo şi din Irak.

Obama a adăugat că forţele coaliţiei conduse de SUA se concentrează şi pe lupta care are loc în provincia irakiană Anbar.

Liderii provinciali au afirmat că Statul Islamic (sau ISIL) controlează acum 80% din Anbar.

Militanţii au purtat lupte dure lângă Bagdad şi au capturat numeroase localităţi la nord, vest şi sud de capitala irakiană, dar fără a avea suficientă putere pentru a pune stăpânire asupra ei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe