Staţia spaţială chineză scăpată de sub control se va prăbuşi în câteva luni, posibil în sudul Europei

Staţia spaţiala chineză Tiangong-1 ilustrată de un artist.
Staţia spaţiala chineză Tiangong-1 ilustrată de un artist. (Captură Foto)

Prima staţie spaţială a Chinei, Tiangong-1, a ieşit de sub control din septembrie 2016, iar acum experţii prezic când şi unde se va prăbuşi pe Pământ.

Agenţia Spaţială Europeană (ESA) prezice că nava spaţială de 8,5 tone va efectua o “reintrare necontrolată” pe planeta noastră în perioada ianuarie-martie 2018.

În timp ce rămâne neclar locul exact al prăbuşirii, ESA a furnizat latitudinile între care ar fi probabilă “aterizarea” staţiei spaţiale chineze – şi ţările expuse riscului includ Spania, Italia, Turcia, zona Balcanilor, Ucraina, India şi unele părţi ale SUA.

ESA a anunţat că va găzdui la începutul anului următor o campanie internaţională de monitorizare a reintrării staţiei Tiangong-1.

Laboratorul Spaţial Tiangong-1 a fost lansat în 2011 cu scopul utilizării acestuia pentru a crea ulterior o staţie spaţială mai mare.

Dar, în septembrie 2016, oficialii chinezi au confirmat că au pierdut controlul asupra staţiei.

Staţia se află acum la o altitudine de aproximativ 300 km pe o orbită care este aşteptată să cadă în perioada ianuarie-martie 2018, moment în care va efectua o reintrare necontrolată în atmosferă.

Holger Krag, directorul Biroului pentru Deşeuri Spaţiale al ESA, a declarat: “Din cauza geometriei orbitei staţiei, putem deja exclude posibilitatea ca vreun fragment [al acesteia] să cadă deasupra oricărei zone situate la nord de 43°N sau la sud de 43°S”.

“Aceasta înseamnă că reintrarea ar putea avea loc în orice loc de pe Pământ cuprins între aceste latitudini, fiind incluse câteva ţări europene. Data, momentul şi amprenta geografică a reintrării pot fi prezise doar cu mari incertitudini”, a adăugat el.

“Chiar şi la scurt timp după reintrare, pot fi estimate doar o perioadă de timp şi o fereastră geografică foarte mari”, a precizat Krag.

Se presupune ca cea mai mare parte a staţiei să ardă la reintrarea în atmosferă.

Dar, din cauza masei şi materialelor de construcţie ale staţiei, există posibilitatea ca unele porţiuni ale acesteia să supravieţuiască şi să ajungă la sol.

În istoria zborurilor spaţiale, nu au fost confirmate vreodată victime provocate de prăbuşirea de deşeuri spaţiale.

ESA doreşte să desfăşoare un workshop cu experţi internaţionali în 28 februarie pentru a analiza predicţiile privind reintrarea în atmosferă a staţiei Tiangong, cu speranţa de a anticipa returnarea acesteia pe Pământ.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură