"Starea mea nu e bună. E din ce în ce mai rău" - Jurnalista americană agresată de jandarmi, din nou la Parchet

Jurnalista americană agresată de jandarmi la mitingul Diasporei din Piaţa Victoriei a revenit la Parchetul Militar şi susţine că se simte din ce în ce mai rău.
Victimă a jandarmilor
Victimă a jandarmilor

Jurnalista americană de origine română Rodica Morariu, victimă a violenţelor de la mitingul Diasporei, a revenit la Parchetul Militar, vineri, pentru a aduce acte adiţionale şi s-a plâns în faţa presei că starea sa de sănătate s-a agravat după gazele inhalate la protest.

"Am venit astăzi să aduc actele adiţionale pentru că mă simt în continuare din ce în ce mai rău. Am fost la Floreasca ieri, am stat jumătate de zi, m-am dus la IML astăzi şi am fost redirecţionată la alte două spitale, la Colţea şi la cel de ochi. Starea nu este bună, este din ce în ce mai rău şi astăzi se face o săptămână. Deşi ar trebui să mă simt mai bine nu înţeleg ce s-a întâmplat. Mă simt rău, obosită, am ameţeli, am greţuri, mă ustură foarte rău pe gât, pe nas şi mă doare un ochi. Am mai avut julituri, arsuri, astea au mai trecut", a declarat Rodica Morariu.

Jurnalista a explicat că aceste simptome au evoluat "din ce în ce mai rău".

"Au evoluat din ce în ce mai rău, pentru că nu vreau să fac cunoştinţă în niciun fel cu sistemul medical din România. Doamne fereşte, pe orişicine! Dar acum mă simt nevoită să merg din spital în spital să aflu ce s-a întâmplat cu persoana mea până mă urc în avion şi plec. Sunt cetăţean american. Nu, nu eram aici, am dat drumul la televizor şi am văzut că se dă cu lacrimogene, am crezut că este fake news, m-am dus personal, fiind mass-media şi mi-am încasat-o foarte bine. Eram chiar în mijloc (în Piaţa Victoriei). M-am dus spre gard, am vorbit cu jandarmii. Am fost înjurată, bruscată de jandarmi care erau, de fapt, de la antitero. S-a dat cu grenade, cu gaze lacrimogene şi Dumnezeu mai ştie cu ce că nu ni se spune", a precizat Rodica Morariu.

Reamintim că jurnalista se prezentase iniţial marţi la Parchet pentru a depune plângere penală împotriva Jandarmeriei după intervenţia în forţă din Piaţa Victoriei, de la mitingul Diasporei din 10 august.

"Am fost şi am depus o plângere penală contra Jandarmeriei Române şi a celor care au ordonat masacrul din Piaţa Victoriei de vineri, 10 august. Sunt cetăţean american, presă americană, nu aveam pe mine decât o îmbrăcăminte americană cu steagul american, cu legitimaţie de presă la gât. Am vorbit cu cei care nu erau jandarmi erau trupe anti-tero. Am fost zgâriată şi am suferit leziuni - s-au folosit în afară de gaze lacrimogene şi alte arme chimice, asta vă spun categoric. Am fost îmbrâncită. Am întrebat de ce şi mi s-a răspuns cu o înjurătură neaoşă românească - că 'veniţi să ne daţi la televizor pe noi'.

De ce s-a folosit toată această violenţă şi atrocitate contra unei populaţii civile neînarmate - lângă mine a căzut o doamnă cu o fetiţă de 5 ani, am crezut că... Jandarmeria ar trebui să ştie că presa, când poartă însemnele de presă, nu trebuie să fie atacată - nu numai cea străină dar presa română, orice presă - noi mergem în teatrele de operaţiuni şi nu suntem atacaţi, de ce suntem atacaţi aici?", povestea atunci Rodica Morariu.

Reamintim că jandarmii au intervenit în forţă împotriva mulţimii din Piaţa Victoriei, lăsând în urmă sute de victime. Imaginile cu intervenţia brutală au făcut înconjurul internetului şi presei: nori de gaze, grenade lacrimogene, cartuşe cu piper, oameni alergând înnebuniţi, femei înlăcrimate şi vomitând, ambulanţe pline, tineri loviţi cu bastoane şi picioare în cap.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne