Stănescu vrea un guvern tehnocrat până la parlamentare: Dar cu orientare de stânga, cu un program economic al PSD

Paul Stanescu
Paul Stanescu (Epoch Times România)

Paul Stănescu, secretarul general al PSD, a declarat, sâmbătă, la Digi 24, că până la alegerile parlamentare social-democraţii ar dori un guvern tehnocrat, cu o orientare de stânga, al cărui program economic să fie al PSD şi să fie realizat împreună cu prim-ministrul. În privinţa premierului, Stănescu a precizat că partidul are deja o propunere, un fost membru PSD.

“Partidul Social Democrat va merge la Cotroceni cu propunere de prim-ministru. În momentul în care moţiunea trece, ai demonstrat că ai majoritate. Este un fost membru de partid, o personalitate de stânga, atât pot să vă spun la această oră. Fost membru PSD şi acum lucrează într-un mediu economic. (...) Singur că în spatele programului politic de azi, noi avem un program economic pe termen scurt şi mediu. Deja este construit”, a susţinut Paul Stănescu, evitând să confirme sau să infirme dacă fostul membru lucrează la BNR.

Întrebat dacă viitorul Guvern ar trebui să fie unul politic, cu membri de partid, liderul PSD a afirmat că nu ar trebui neapărat să fie, cel puţin până la alegerile parlamentare.

“Un guvern... Chiar dacă e un prim-ministru fost membru de partid şi de stânga, cred că nu neapărat trebuie să fie în această perioadă neapărat cu miniştri sau cu reprezentanţi în guvern din partid”, a adăugat Stănescu.

De asemenea, întrebat dacă ar fi vorba de un guvern tehnocrat, Stănescu a replicat: “Exact. Cred că ăsta e termenul cel mai bun. Până la alegeri. Până la alegeri, pentru că aşa cum ştim cu toţii...”.

Totuşi, Paul Stănescu a ţinut să sublinieze că, deşi ar fi vorba de un guvern tehnocrat, acesta trebuie să aibă o orientare de stânga, să aibă un program realizat împreună cu prim-ministrul şi, “fără discuţii”, să fie un program economic al PSD.

“În această perioadă foarte grea, trebuie să găsim oamenii cei mai buni, specialiştii cei mai buni. Nu ştiu dacă cei mai buni specialişti îi găsim în PSD, aşa că e o soluţie bună un guvern alcătuit din tehnocraţi, fie ei şi membri de partid”, a mai precizat liderul social-democrat.

Totodată, discutând despre numărul mare de primari social-democraţi care migrează la PNL, în total aproximativ 100, Stănescu a acuzat că “racolările” respective au avut loc pe baza “presiunilor, şantajului şi ameninţărilor”.

Remarcile lui Paul Stănescu vin în contextul în care noul preşedinte al PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat, vineri, că moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban va fi votată până în 27 septembrie. Potrivit lui Ciolacu, decizia privind data votului la moţiune va fi luată săptămâna viitoare, întrucât “PSD nu are suficiente voturi de a trece această moţiune de cenzură” şi încă se mai poartă discuţii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne