Sondaj: Republicanii consideră că Obama este o ameninţare mai mare decât ar fi Putin şi Assad


 
Preşedintele rus Vladimir Putin (st) şi omologul său american Barack Obama.
 
Preşedintele rus Vladimir Putin (st) şi omologul său american Barack Obama.   (Captură Foto)

Ar putea fi posibil ca preşedintele american Barack Obama să fie o ameninţare iminentă mai mare la adresa Statelor Unite decât omologii săi din Rusia şi Siria? Aceasta este opinia unor cetăţeni americani conform rezultatelor unui sondaj comun desfăşurat de Reuters şi Ipsos, susţine Internaţional Business Times.

Sondajul, care a fost desfăşurat asupra a 2.809 de americani, a arătat că 34% dintre republicani îl consideră pe Obama ca fiind o ameninţare iminentă mai mare, fiind situat înaintea preşedintelui rus Vladimir Putin (25%) şi preşedintele sirian Bashar al-Assad (23%), a raportat Reuters.

În timp ce Occidentul l-a criticat pe Putin pentru rolul Rusiei în conflictul din estul Ucrainei, Assad a fost acuzat de utilizarea gazului de clor şi a bombelor improvizate asupra propriilor săi cetăţeni. Obama, totuşi, a devenit tot mai nepopular în SUA datorită mai multor chestiuni, variind de la reformele imigraţiei şi ale sănătăţii până la poziţia sa în politica externă în diversele conflicte din Orientul Mijlociu.

Barry Glassner, sociolog şi autor, a declarat pentru Reuters că descoperirile sondajului nu sunt foarte surprinzătoare dacă luăm în calcul cât de polarizată a devenit politica americană. “Tinde să existe un proces intens de demonizare a persoanei care se află la conducerea ţării”, a declarat el.

Sondajul, care a intervievat 1.083 de democraţi şi 1.059 de republicani în perioada 16-24 martie, a cerut participanţilor să evalueze o listă de ţări, organizaţii şi indivizi pe o scară de 1 la 5 în funcţie de gradul de ameninţare pe care l-ar reprezenta pentru SUA. În această evaluare, 1 înseamnă că nu există nicio ameninţare iar 5 reprezintă o ameninţare iminentă.

Sondajul a mai descoperit că 27% dintre republicani au considerat că Partidul Democrat este o ameninţare iminentă pentru SUA, în timp ce 22% dintre democraţi au considerat că republicanii reprezintă o astfel de ameninţare iminentă pentru ţară, conform Internaţional Business Times.

În general, participanţii la sondaj au fost în principal îngrijoraţi în legătură cu ameninţările generate de potenţiale atacuri teroriste, 58% dintre intervievaţi văzând grupul jihadist Statul Islamic o ameninţare mai iminentă decât Al-Qaeda (43%). Liderul nord-coreean Kim Jong-un a fost considerat o ameninţare de către 34% dintre respondenţi, în timp ce ayatollahul Iranului Ali Khamenei a fost văzut de 27% dintre intervievaţi ca o ameninţare iminentă pentru SUA.

Iată câteva dintre descoperirile cheie ale sondajului:

  • 39% dintre respondenţi consideră atacurile cibernetice o ameninţare iminentă
  • O treime dintre respondenţi consideră că traficul cu droguri este o ameninţare iminentă
  • 33% dintre democraţi au considerat încălzirea globală drept o ameninţare iminentă
  • 27% dintre republicani au declarat că schimbarea climatului nu este deloc o ameninţare

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe