Somptuosul muzeu Cerralbo din Madrid (video)

Muzeul Cerralbo din Madrid, Spania
Muzeul Cerralbo din Madrid, Spania (Youtube.com)

În Spania există muzee situate în conace vechi sau case strămoşeşti, care ne ajută să facem o călătorie specială în istorie. Acestea sunt case nobile din Madrid, unde arta şi frumuseţea se reunesc pentru a prezenta publicului mari colecţii de artă.

Muzeul Cerralbo este unul dintre frumoasele muzee din Madrid, situat într-un palat al Marchizului de Cerralbo al 17-lea, care este mai puţin cunoscut. Enrique de Aguilera y Gamboa, marchizul al 17-lea de Cerralbo - un aristocrat licenţiat în filozofie şi drept, promotor al arheologiei spaniole, istoric şi important politician - a ridicat acest palat între 1883 şi 1893. Această construcţie este unul dintre puţinele palate ale secolului al XIX-lea din Madrid, care îşi păstrează încă decoraţia originală şi transpune vizitatorul pentru puţin timp în viaţa unei familii aristocratice de la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Palatul în stil clasicist, decorat cu elemente neo-baroce şi rococo, a fost conceput încă de la început cu o dublă funcţie, cea de casă şi de muzeu, astfel că adăposteşte o colecţie privată de opere de artă, obiecte arheologice, sculpturi, ceramică, sticlă, tapiserii, mobilier, medalii, desene, printuri, ceasuri, arme, arte decorative, gravuri şi armuri. Toate aceste obiecte au fost culese de Marchizul de Cerralbo şi fiii lui, în timpul mai multor călătorii prin Spania şi Europa, iar majoritatea picturilor, sculpturilor şi desenelor din colecţie provin de la o singură casă de licitaţie, "Hotel Drouot" din Paris.

Muzeul Cerralbo din Madrid
Muzeul Cerralbo din Madrid (Youtube.com)

Colecţia deţine peste 50.000 de piese, din care ies în evidenţă nume mari precum El Greco, Zurbaran, Bronzino, Tintoretto sau Van Dyck. Decoraţiunile de perete ale diferitelor camere merită o atenţie specială, cum ar fi tavanul sălii de bal pictată de Maximo Juderias Caballero. Această cameră a fost concepută în căutarea unui efect vizual spectaculos, iar somptuozitatea este dată de oglinzi şi placarea cu aur a tuturor elementelor decorative. Splendidele lămpi Murano şi oglinzile veneţiene întregesc acest peisaj de artă bine gândit şi echilibrat.

Candelabru - Muzeul Cerraldo, Madrid
Candelabru - Muzeul Cerraldo, Madrid (Youtube.com)

Toate piesele expuse sunt puse într-un bun echilibru şi într-o specie de dialog estetic. Aceasta este senzaţia când treci prin săli, care au bucurat persoane acum 130 sau 140 de ani. Totul este exact ca pe vremea marchizului care le-a gândit, organizat şi aranjat ca pentru muzeu. Ca iubitor de artă, veţi găsi aici piese care vă vor seduce şi care-ţi vorbesc. Spaţiul este încărcat de istorie, deoarece aici se ţineau seri literare şi de poezie. Sălile fastuoase şi impresionante te anunţă că "timpul s-a oprit", suntem în secolul al XIX-lea unde savurăm frumuseţea artei şi ne bucurăm de mica grădină cu un stil romantic şi de o frumuseţe construită pe bază de apă, statui şi forme curbe.

Marchizul de Cerralbo a donat această moştenire statului spaniol, pentru ca operele de artă din colecţiile sale să fie expuse "mereu împreună şi să servească pentru studiu fanilor ştiinţei şi artei".