Soldaţii ruşi folosesc muniţie reală la exerciţiile militare din Transnistria

(photos.com)

În regiunea transnistreană, exerciţiile militare se efectuează deja cu muniţie reală. Potrivit unui anunţ făcut miercuri de Comandamentul districtului vestic al armatei ruse, la exerciţii au participat aproximativ 400 de militari ruşi şi 30 de vehicule.

„Militarii au simulat respingerea unui atac din partea unor grupuri subversive”, a afirmat colonelul Oleg Kocetkov, purtătorul de cuvânt al Comandamentului districtului vestic al armatei ruse, informează Mediafax citat de zf.ro.

Potrivit lui Kocetkov, următoarea rotaţie a militarilor care fac parte din contingentul rus staţionat în regiunea din stânga Nistrului va avea loc în octombrie.

Având în vedere relaţiile tensionate dintre Occident şi Rusia din cauza conflictului armat din Ucraina, în ultima perioadă, trupele ruseşti aflate în regiunea transnistreană, au efectuat numeroase exerciţii militare.

Numărul total al soldaţilor ruşi prezenţi în Transnistria, cu misiunea de menţinere a păcii pe acest teritoriu, este de aproximativ 2.000.

Amintim că în luna iulie, un grup de locuitori din satul Roghi, raionul Dubăsari, a declarat că majoritatea bărbaţilor din regiunea separatistă transnistreană, sunt chemaţi la antrenamente obligatorii, care le-ar putea fi de folos în caz de un posibil conflict în zonă. Cei care nu merg la orele de instruire sunt citaţi, iar în caz că nu se prezintă la aşa numitele departamente transnistrene de interne, sunt luaţi cu forţa.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe