Soarta pesediştilor certaţi cu legea este pe cale să fie pecetluită

Victor Ponta
Victor Ponta (Epoch Times România)

Propunerile de modificare a statutului PSD au fost definitivate, marţi, de comisia de resort din cadrul formaţiunii, printre propunerile definitivate numărându-se şi contestatul amendament al premierului Victor Ponta vizând răspunderea politică a membrilor PSD aflaţi în diverse faze ale cercetării penale.

Amendamentele vor fi discutate vineri de Consiliului Naţional al formaţiunii şi vor cuprinde, potrivit şefului PSD, modificări care ţin de partea de organizare, dar şi de partea de "principii ideologice."

Vorbind despre amendamentul său, Victor Ponta a susţinut că acesta prevede nu atât un anumit tip de responsabilitate politică ci, mai degrabă, se referă la o decizie politică cu privire la membrii de partid aflaţi în diverse faze ale unor procese penale pentru fapte de corupţie.

"Dacă eşti inculpat, adică dacă s-a pus în mişcare acţiunea penală, nu mai poţi ocupa funcţiile numite de ministru sau conducerea celor două Camere. Dacă eşti trimis în judecată pentru fapte de corupţie, de asemenea, eşti suspendat - din primele nu poţi fi suspendat, ci eşti înlocuit - eşti suspendat din funcţiile politice; dacă apare o condamnare în primă instanţă, inclusiv din calitatea de membru de partid, şi, sigur, în cazul unei condamnări definitive. La fel pentru persoanele arestate preventiv, îşi pierd funcţiile numite, funcţiile politice", a declarat Victor Ponta, citat de Mediafax.

Şeful PSD a explicat că odată ce aceste amendamente vor fi validate de Consiliul Naţional, noile prevederi vor fi aplicate imediat în toate alegerile din structurile partidului ce se vor desfăşura până la viitorul Congres al PSD, din toamnă.

În contextul în care o serie de baroni PSD şi membri de marcă ai formaţiunii au probleme cu legea, iniţiativa lui Victor Ponta s-a lovit în mod evident de opoziţia aferentă.

Baroni cu greutate, precum Marian Oprişan, Radu Mazăre sau Nicuşor Constantinescu, au ameninţat deja că insistenţele conducerii, vor aduce cu ele consecinţe serioase. Marian Oprişan l-a avertizat deja în mod direct pe premierul Victor Ponta să nu se mai comporte ca Adrian Năstase dacă vrea să mai rămână în funcţie.

"Să se gândească cu seriozitate la aceste lucruri şi să înceteze cu propunerile care nu au nicio legătură cu agenda partidului", a declarat anterior Marian Oprişan, subliniid că lucrurile vor fi tranşate în detrimentul său la Consiliul Naţional.

În ciuda acestor tensiuni, Victor Ponta, care a ameninţat deja că va pleca de la conducerea partidului dacă cerinţele sale nu sunt implementate, pare dispus să rişte, mai ales că robinetul cu banii statului este încă în mâna lui. Cel mai probabil premierul va merge până la capăt cu planul său în încercarea de a-şi salva imaginea şi de a creşte şansele partidului la alegerile din 2016.

Lucrurile urmează să fie pecetluite în cadrul Consiliului Naţional de vineri, moment în care vom afla dacă PSD trebuie sau nu să îşi găsească alt lider politic.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne