Situaţia deşeurilor, adusă în atenţia Parlamentului de USR

Allen Coliban
Allen Coliban (Facebook)

Uniunea Salvaţi România a organizat, miercuri, în Parlament, o dezbatere cu tema ”Planul Naţional de Gestiune a Deşeurilor şi taxa de depozitare – instrumente necesare evitării infringementului pe deşeuri în România”. Dezbaterea a fost condusă de senatorul Allen Coliban, preşedintele Comisiei de Mediu a Senatului, care a anunţat începerea unei anchete parlamentare privind situaţia deşeurilor în România.

În cadrul dezbaterii, s-a discutat despre stadiul actual al Planului Naţional de Gestiune a Deşeurilor, concluzia principală fiind că responsabilitatea organizării activităţii de salubritate revine autorităţilor locale, în condiţiile în care instrumentele disponibile la nivelul Ministerului Mediului sunt insuficiente pentru a se asigura de îndeplinirea ţintelor de reciclare la nivel naţional, arată USR.

”Cifrele prezentate de către autorităţi în cadrul dezbaterii sunt alarmante: 2 sisteme de management integrat al deşeurilor finalizate şi 12 în pregătire, dintr-un total de 32, 68 de gropi de gunoi neconforme au ajuns la Curtea Europeană de Justiţie, dintre care 6 fără vreo perspectivă de închidere. În acest context, vom demara o anchetă parlamentară a Comisiei pentru Mediu a Senatului, având ca obiect situaţia deşeurilor în România. Vom analiza principalele probleme din domeniu, atât din perspectiva infringementului, cât şi a tuturor situaţiilor care au un impact major asupra sănătăţii şi a mediului”, a declarat senatorul USR Allen Coliban.

De asemenea, au fost discutate argumentele pro şi contra suspendării taxei de depozitare la groapă, iar deputatul USR Cornel Zainea a prezentat un policy brief care conţine o parte dintre soluţiile pe care USR le propune pentru evitarea infringementului pe deşeuri. (Policy brief-ul poate fi consultat aici: USR Policy Brief 9)

”Taxa de depozitare este un instrument important de încurajare a reciclării. Modul populist în care PSD-ul a ales să elimine acest instrument vital pentru gestiunea eficientă a deşeurilor în ţara noastră demonstrează lipsa de interes şi de responsabilitate pentru stabilirea unei strategii în domeniu pe termen lung. USR atrage atenţia că suspendarea acestei taxe va conduce la o nouă procedură de infringement, cu costuri imense ce vor fi suportate de către populaţie”, a declarat deputatul USR Cornel Zainea.

Participanţii la dezbatere au discutat şi despre oportunităţile şi costurile construirii unui incinerator de deşeuri, concluzia fiind că incinerarea NU este reciclare şi că se impune introducerea unei taxe de incinerare, care să acţioneze ca un catalizator pentru atingerea ţintelor de reciclare asumate de România.

La dezbatere au participat reprezentanţi ai Ministerului Mediului, ai Gărzii Naţionale de Mediu şi ai Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, reprezentanţi ai primăriilor de sector ale Capitalei, precum şi firme implicate în domeniul gestionării deşeurilor- RomWaste Solutions, Coaliţia pentru Economia Circulară, Iridex Group, Eco-Sud şi Urban SA. De asemenea, la dezbatere au fost prezenţi reprezentanţi ai ONG-urilor din domeniu – Asociaţia Planeta Verde, Ecotic, Eco-X, dar şi reprezentanţi ai presei.

Din partea comisiilor pentru Mediu din Parlament au fost prezenţi Cornel Zainea, deputat USR şi Liviu Mazilu, deputat PSD.