Simona Halep, victorie fără emoţii la Doha (WTA)

Jucătoarea noastră a obţinut calificarea în penultimul act al turneului de la Doha, în urma succesului înregistrat în faţa americancei Catherine Bellis (48 WTA), scor final 6-0, 6-4.
Jucătoarea română de tenis Simona Halep.
Jucătoarea română de tenis Simona Halep. (Captură foto)

Simona Halep continuă parcursul fără greşeală la turneul WTA de la Doha, dotat cu premii în valoare totală de 3.173.000 dolari. Românca tocmai şi-a asigurat prezenţa în semifinalele competiţiei graţie victoriei frumoase obţinute în faţa sportivei din Statele Unite, Catherine Bellis - jucătoare venită din calificări. Scor final 6-0, 6-4 după o oră şi 23 de minute de joc efectiv.

Constănţeanca noastră nu a avut emoţii deloc, cu siguranţă a jucat fiecare minge, diferenţa de valoare dintre cele două iubitoare ale sportului alb fiind destul de vizibilă. Americanca a încercat mai mult în setul doi, dând dovadă că ar putea mai mult, dar experienţa numărului doi mondial şi-a spus într-un final cuvântul.

Pentru Halep urmează acum un meci deosebit de interesant în compania ibericei Garbine Muguruza (4 WTA), care a arătat formă fizică şi psihică bună în duelul cu franţuzoaica Caroline Garcia (7 WTA), de care a dispus cu scorul de 6-3, 1-6, 6-4, adjudecându-şi astfel şi ea accederea în penultimul act al competiţiei din capitala Qatarului.

Constănţeanca acumulează 350 de puncte WTA şi va primi un premiu financiar în valoare de 147.750 USD pentru calificarea în semifinale.