Simona Halep ocupă în continuare locul doi în clasamentul WTA

Românca Simona Halep.
Românca Simona Halep. (WILLIAM WEST / AFP / Getty Images)

Sportiva română Simona Halep îşi păstrează locul secund în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), dat publicităţii luni, cu un avans de 230 de puncte faţă de tenismana rusoaică Maria Şarapova (locul al treilea) şi la peste 1.200 de locul întâi, americanca Serena Williams.

A doua româncă din top 100, tenismana Irina Begu, ocupă locul 37, cu patru poziţii mai jos faţă de săptămâna precedentă. Monica Niculescu a coborât şi ea o treaptă, pe 62, Alexandra Dulgheru este două locuri mai jos, pe 71, iar Andreea Mitu a coborât de pe 100 pe 102.

La dublu, Monica Niculescu a urcat două locuri şi este acum pe 47, Raluca Olaru se menţine pe 59, iar Irina Begu a coborât de pe 65 pe 67.

Simona Halep este a doua şi în ierarhia Road to Singapore, pentru Turneul Campioanelor, cu un avans mult mai consistent faţă de locul al treilea, ocupat de aceeaşi Maria Şarapova.

Halep este a doua şi în clasamentul banilor câştigaţi în acest an din tenis, cu aproximativ două milioane de dolari, cu peste 300.000 de dolari mai mult decât Şarapova, dar devansată cu circa 1,7 milioane de Serena Williams.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Sport