"Simona Halep nu merita asta" - Fost ministru PSD, ruşinat de ofensiva online lansată de Partid

Ioan Vulpescu
Ioan Vulpescu (Mihut Savu / Epoch Times Romania)

Fostul ministru al Culturii Ionuţ Vulpescu a criticat campania lansată pe Facebook de PSD, după ce primarul general Gabriela Firea a fost huiduită pe Arena Naţională de mulţi dintre cei peste 20.000 de români veniţi să o felicite pe Simona Halep pentru cucerirea trofeului de la Roland Garros, iar modul în care o face a stârnit un val de indignare în spaţiul public.

"Nu cred că este înţelept din partea PSD să se lase antrenat într-un război de imagine care face rău partidului, fiind bazat pe un lucru fals. Este regretabil incidentul de luni seară, de pe Arena Naţională, dar nu avem niciun motiv să afirmăm că a fost huiduită Simona Halep. Cei care au răspândit acest mesaj pe pagini oficiale ale unor organizaţii judeţene trebuie să-şi asume consecinţele acestui gest.

PSD are toate mijloacele de a răspunde unor astfel de atacuri, fără să apeleze la interpretarea exagerată a unor gesturi care intră în sfera libertăţii de exprimare. Simona Halep nu merita nici deturnarea sensului festivităţii de luni seara, nici folosirea numelui ei într-un răspuns lipsit de inteligenţă. Avem obligaţia să ne cerem scuze pentru acest gest. Personal fac acest lucru. Şi sper că vom înţelege slăbiciunile structurilor interne de partid, lipsa lor de coordonare, superficialitatea lor", a scris Ionuţ Vulpescu.

Reamintim că pe paginile de Facebook ale mai multor filiale PSD din ţară a apărut mesajul "Adevărul din spatele propagandei. Români, nu vă lăsaţi manipulaţi!", alături de o poză din care reiese că Simona Halep a fost cea huiduită pe Arena Naţională, nu primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.

foto
foto (PSD)