Simona Halep începe cu dreptul turneul de la Beijing. Se califică în turul 2

Numărul 2 în ierarhia mondială, Simona Halep obţine o victorie preţioasă la Beijing, învingând-o în trei seturi pe americanca Alison Riske. Sorana Cîrstea s-a calificat, de asemenea în turul 2, ca urmare a victoriei în faţa germancei Mona Barthel.
Jucătoarea română de tenis Simona Halep.
Jucătoarea română de tenis Simona Halep. (Dongfeng Motor Wuhan Open/facebook)

În primul tur al turneului WTA Premier Mandatory “China Open” de la Beijing, dotat cu premii în valoare de 6.381.679 USD, Simona Halep (locul 2 WTA), a dispus de americanca Alison Riske (51), cu scorul de 6-3, 3-6, 6-2. Partida a durat două ore şi 12 minute.

După turneul de la Wuhan, Simona a fost mai determinată să câştige chiar dacă a avut o partidă destul de complicată în primul tur, adversara ei reuşind să reziste două seturi, dintre care unul să-l şi câştige.

În general, meciul a constat în raliuri lungi şi dure, la care americanca a făcut faţă în primele două seturi, reuşind să o surprindă pe Simona printr-o poziţionare bună a loviturilor. Este de menţionat că serviciul Simonei a fost mai bun decât la turneul anterior, aceasta a avut rezistenţă fizică şi determinare.

În prima manşă, Simona a revenit de la 1-3 cu 5 ghemuri consecutive, iar în setul doi, Riske a câştigat pe serviciul româncei în ghemul 2 şi şi-a apărat break-ul până la sfârşit. În decisiv, Simona a condus cu 3-0, Riske a făcut un re-break, dar după aceea jocul a curs în favoarea româncei.

Simona acumulează 65 de puncte WTA şi un premiu financiar în valoare de 34.744 USD.

Adversarea din turul 2 va fi învingătoarea din partida Magdalena Ribarikova (Slovacia, 28) – Eugenie Bouchard (Canada, 85), beneficiară unui wild card.

Tot în turul 1 al probei de simplu feminin la acelaşi turneu, Sorana Cîrstea (46 WTA) a învins-o pe Mona Barthel (Germania, 49), cu scorul de 7-6(4), 6-1. Partida a durat o oră şi 22 de minute.

Sorana Cîrstea o va întâlni în turul 2 pe învingătoarea din partida pe care americanca Sloane Stephens (17) - câştigătoarea de la turneul de Mare Şlam US Open - o va disputa cu o jucătoare venită din calificări.