Simboluri sculptate în piatră arată impactul unei comete cu Pământul, în anul 10.950 î.Hr. (video)


Sculpturi de animale realizate pe un pilon în situl arheologic Göbekli Tepe, Turcia.
Sculpturi de animale realizate pe un pilon în situl arheologic Göbekli Tepe, Turcia. (Universitatea din Edinburgh)

Simboluri sculptate pe pilonii de piatră aflaţi în situl arheologic Gobekli Tepe, din Turcia, demonstrează că, în urmă cu circa 11.000 ani, resturile unei comete au ucis mii de oameni. Alte dovezi arată că acel eveniment a distrus, de asemenea, multe specii de animale mari şi a provocat o mini epocă de gheaţă care a durat peste 1.000 de ani.

Cercetători din cadrul Universităţii din Edinburgh au studiat imaginile de animale sculptate pe un pilon - cunoscut sub numele de "piatra vulturului" – aflat în acest sit arheologic. Interpretând animalele ca simboluri astronomice şi folosind software-ul pentru a potrivi poziţiile lor în funcţie de modelele stelelor, cercetătorii au stabilit că evenimentul ar fi avut loc în anul 10.950 î.Hr.

Datarea sculpturilor coincide foarte bine cu perioada pe care o indică un nucleu de gheaţă din Groenlanda, care demonstrează, de asemenea, că evenimentul ar fi rezultatul rupturii unei comete gigante în interiorul sistemului solar.

Mii de ani, sculpturile par să fi rămas foarte importante pentru oamenii din Gobekli Tepe, ceea ce sugerează că evenimentul şi vremea rece care a urmat, probabil au avut un impact foarte puternic.

Cercetători de la Universitatea din Edinburgh sugerează că imaginile au fost concepute ca o înregistrare a evenimentului cataclismic, iar o altă sculptură adiţională care reprezintă un om fără cap poate indica dezastrul uman şi pierderea imensă de vieţi.

În plus, simbolismul sculpturilor aflate pe piloni sugerează că schimbările pe termen lung în axa de rotaţie a Pământului din acel moment au fost înregistrate folosind o formă timpurie de scriere şi că Gobekli Tepe era un observator de meteoriţi şi comete.

Descoperirea sprijină, de asemenea, o teorie conform căreia este foarte posibil ca Pământul să experimenteze perioade în care impactul cu comete este mult mai probabil, datorită faptului că orbita Pământului intersectează inele orbitale de fragmente de comete în spaţiu. Studiul a fost publicat în Mediterranean Archaeology and Archaeometry.

„Se pare că Gobekli Tepe a fost, printre altele, un observator care monitoriza cerul nopţii. Unul dintre pilonii săi pare să fi servit ca un monument al acestui eveniment devastator - probabil cea mai dezastruoasă zi din istoria sfârşitului erei glaciare”, a declarat Dr. Martin Sweatman, din cadrul Şcolii de Inginerie a Universităţii din Edinburgh.

Mai multe informaţii: The University of Edinburgh: Ancient stone confirms date of comet strike. Evidence from a historic site appears to confirm the date of a comet strike that killed thousands, PHYS.ORG: Ancient stone pillars offer clues of comet strike that changed human history

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură