Shakira - cea mai populară persoană pe Facebook, cu peste 100 de milioane de like-uri

Shakira - cea mai populară persoană pe Facebook, cu peste 100 de milioane de like-uri
Shakira - cea mai populară persoană pe Facebook, cu peste 100 de milioane de like-uri (Facebook)

Cea mai populară persoană, conform reţelei de socializare Facebook, este cântăreaţa Shakira, cu peste 100 de milioane de admiratori, acest record fiind înregistrat vineri.

Cântăreaţa columbiană de origine libaneză, în vârstă de 37 de ani, a transmis că este "onorată" să fie cea mai populară persoană de pe reţeaua de socializare Facebook întrucât poate să comunice cu fanii de pe mapamond, informează contactmusic.com.

Artista a fost recunoscută ca fiind cea mai "plăcută" ("liked") persoană care deţine un cont pe Facebook după ce a strâns 100 de milioane de "like-uri" din partea admiratorilor, iar după acest anunţ, pe parcursul zilei, pagina cântăreţei a depăşit 100 de milioane de admiratori.

Shakira a mulţumit fanilor din toată lumea: "Sunt onorată că am atins acest număr", a spus cântăreaţa într-o declaraţie de presă.

"Social media şi în special Facebook m-au ajutat pe mine, dar şi pe alţi artişti să construim un pod între scenă şi public", a menţionat aceasta. "Am fost capabili să avem conversaţii, unde atât artiştii, cât şi fanii şi-au putut împărtăşi sentimentele, reuşitele, dar şi cele mai importante momente din viaţa lor prin intermediul fotografiilor şi al videoclipurilor şi au putut avea un adevărat dialog", a scris Shakira.

După acest eveniment, Shakira a încărcat pe pagina ei de Facebook un scurt videoclip în care a declarat: "100 de milioane de prieteni pe Facebook este ceva incredibil. Vă mulţumesc foarte mult pentru sprijinul vostru, pentru loialitatea voastră, pentru dragostea voastră... Este incredibil, vă mulţumesc foarte mult".

Mark Zuckerberg, creatorul reţelei de socializare Facebook, a felicitat-o pe Shakira şi a făcut un comentariu pe pagina cântăreţei: "Ce reuşită nemaipomenită pentru o persoană extraordinară".

În cariera sa, Shakira a primit două premii Grammy, opt Latin Grammy şi a fost nominalizată la premiile Globul de Aur în 2007 pentru melodia "Despedida", inclusă pe coloana sonoră a filmului "Dragoste în vremea holerei", de Mike Newell. Albumele cu melodiile Shakirei s-au vândut în peste 50 de milioane de copii pe plan mondial.