Sfaturi despre îngrijirea pielii - Dr. Laurenţiu Vlădău despre afecţiuni des întâlnite

ochi albastri
ochi albastri (Photos.com)

Pielea noastră are un rol cheie în a face posibilă adaptarea la diverse condiţii atmosferice şi a ne apăra de efectele temperaturilor extreme. Ea reprezintă interfaţa dintre mediul intern şi cel extern, iar cu ajutorul diverselor mecanisme complexe de termoreglare care implică anexele pielii, terminaţii nervoase, mediatori chimici şi circulaţia sangvină putem tolera temperaturi mai moderat ridicate sau scăzute. Adaptabilitatea este dictată şi de regiunea în care locuim, deci este în mare parte moştenită şi modelată pe parcursul vieţii. Cu alte cuvinte, pielea este un organ foarte inteligent căruia îi datorăm parţial privilegiul de a schia sau juca în zăpadă. Merită deci să îi plătim tributul şi să acordăm atenţie suferinţelor care trebuie îndurate pentru a ne menţine sănătoşi în afara zonei noastre de confort în timpul iernii.

Există un prag de temperaturi, care, dacă este depăşit, începe să fie mai greu de tolerat iar repercusiuni se fac simţite. În cazul temperaturilor extrem de scăzute circulaţia sangvină este “centralizată”, direcţionată spre organele vitale pentru a le proteja de îngheţ. Ca urmare, pielea va fi privată de sânge oxigenat şi degerăturile pot apărea în zonele cu circulaţie terminală şi vase sangvine de calibru mai mic (degete, urechi nas). Acestea sunt răni, ulceraţii mici şi dureroase, greu vindecabile, mai uşor de prevenit decât de tratat. Ele sunt precedate de albirea pielii, semn că sângele nu perfuzează bine ţesuturile şi ulterior de cianoză, învineţirea degetelor, urechilor, nasului. În momentul în care aceste “semnale de alarmă” au apărut, ar fi bine să luăm o pauză de schi, să ne adăpostim într-un loc călduros şi să ne “sacrificăm” cu o băutură caldă. Este foarte important să purtăm mănuşi călduroase, cel mai bine îmblănite, ciorapi mai groşi şi o căciulă care să acopere şi urechile. Spor la cumpărături.. nu fiţi dezamăgiţi, există soluţii la modă care vor stârni admiraţia “îngheţaţilor”.

În regulă…. am scăpat de frig, suntem la căldurică şi savurăm licoarea caldă. Pielea îşi revine încet şi este hrănită cu oxigen ca urmare a deschiderii mai generoase a vaselor de sânge care se relaxează. În acest moment, din păcate, din cauza diferenţelor drastice de temperatură, suprafaţa pielii se usucă. Evenimentul final este apariţia eczemei sau dermatitei (iritativă, asteatotică) care se prezintă cu mâncărime, usturime, roşeaţa, fisuri sau cruste. Din acest motiv este ideal să avem la îndemână o cremă hidratantă, ideal mai grasă.

Atenţie deosebită trebuie acordată în cazul în care suferiţi de o boală de piele care poate fi agravată de frig, precum psoriazisul, dermatita atopică, dermatita seboreică, rozaceea, sclerodermia. În această perioadă, tratamentul de întreţinere nu trebuie omis iar puseurile de boală trebuie tratate mai frecvent decât de obicei.

Încă un mic amănunt pe care foarte probabil îl omitem frecvent: expunerea la soare, indiferent de anotimp, va duce la îmbătrânire precoce. Ideal este folosiţi o cremă fotoprotectoare.

Ţineţi cont de aceste sfaturi şi pielea o să va mulţumească, atât pe termen scurt cât şi lung, menţinându-se sănătoasă şi tânără.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Societate, cultură