Sesizarea PNL-USR privind obligativitatea prezenţei la comisiile de anchetă, respinsă de CCR

În contextul în care comisiile de anchetă parlamentare sunt din ce în ce mai la modă, PSD a decis să modifice legea, astfel încât să prevadă obligativitatea prezenţei persoanelor chemate la audieri. PNL şi USR au considerat mişcarea neconstituţională şi s-au adresat CCR, însă Curtea le-a respins acum sesizarea.
Palatul Cotroceni, depunere jurământ, noii membri ai CCR. În imagine,  Valer Dorneanu Mona Pivniceru şi Daniel Morar
Palatul Cotroceni, depunere jurământ, noii membri ai CCR. În imagine,  Valer Dorneanu Mona Pivniceru şi Daniel Morar (Epoch Times România)

Curtea Constituţională a României a respins sesizarea formulată de PNL şi USR care viza modificările legislative iniţiate la propunerea deputaţilor PSD Eugen Nicolicea şi Florin Iordache, potrivit cărora persoanele chemate la audieri în comisiile de anchetă parlamentară, inclusiv magistraţii, sunt obligate să se prezinte, în caz contrar riscă sancţiuni.

"S-a respins obiecţia de neconstituţionalitate cu legea statutului", a declarat preşedintele CCR, Valer Dorneanu, citat de Agerpres.

Sesizarea depusă la Curtea Constituţională a fost semnată de 81 de deputaţi aparţinând Grupurilor parlamentare PNL şi USR.

Decizia CCR are loc în contextul în care procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a refuzat să participe la audierile Comisiei parlamentare de anchetă privind alegerilor din 2009, înfiinţată la scurt timp după ce Dan Andronic - jurnalist urmărit penal în două dosare - a lansat scenariul implicării serviciilor si agenţiei anticorupţie în prezidenţialele din anul respectiv.

Ancheta respectivă are ca scop, potrivit criticilor, demiterea şefei DNA.

Între timp, şeful Comisiei insistă ca şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, să vină la audieri, în ciuda faptului că aceasta şi-a argumentat absenţa printr-o hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii şi o decizie a Curţii Constituţionale. Detalii aici.