Sergiu Tofilat: Consumatorii plătesc cu 28% mai mult decât costurile reale ale gazelor naturale

Deşi trebuia să reducă tariful la gazele naturale încă din vară cu 30%, ANRE nu a făcut-o nici până acum, iar în opinia lui Tofilat, acest lucru ar fi intenţionat tergiversat pentru ca anunţul să fie făcut de vreun deputat PD în campania electorală.
(JOE KLAMAR / AFP / Getty Images)

Preşedintele think-tankului WatchDog.md, Sergiu Tofilat, expert în energetică, a ajuns în vizorul Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), după ce, împreună cu câţiva colegi, a declarat că tariful actual la gazele naturale ar trebui redus cu 30%. Mai mult decât atât, ANRE a calificat evaluările experţilor drept „informaţii inexacte, unele chiar false”.

În replică, Sergiu Tofilat a afirmat că răspunsul ANRE este unul „destul de lamentabil”. Totodată, acesta consideră că directorii ANRE nici măcar nu au binevoit să studieze argumentele prezentate de experţii în energetică, odată ce le-au calificat drept false.

„La fiecare cifră dată, care este în raportul nostru, este indicată sursa de unde provine cifra respectivă. Şi dacă apăsăm click, surprinzător, se vor deschide rapoartele ANRE. Respectiv, reiese că ANRE prezintă informaţii false sau eronate în rapoartele sale”, a declarat preşedintele WatchDog.md, în cadrul unui interviu pentru Radio Europa Liberă.

Acesta a mai menţionat că l-a invitat chiar pe directorul ANRE, Tudor Copaci, să răsfoiască prevederile metodologiei, pct. 60 şi 61 din Metodologia de calculare a tarifelor, pentru a se convinge că ANRE poate revizui tarifele chiar în cursul anului, dacă sunt devieri mai mari de 5%, iar la acest moment ele depăşesc acest procent.

În context, Tofilat a ţinut să explice că ar trebui să se ţină cont de faptul că tariful este o valoare calculată, „adică ANRE estimează ce volum de gaze va fi livrat consumatorilor în decursul unui an şi cât o să coste acesta”. Astfel, în urma unor estimări a cantităţii de gaze naturale livrate către consumator şi preţul de cumpărare a gazelor, ANRE stabileşte tariful.

„Preţul de import al gazului este luat ca valoarea de 4.194 de lei pentru 1.000 de metri cubi. Noi am studiat care este valoarea sau preţul real achitat de „Moldovagaz”. În 2016, noi aveam 3.887 de lei, adică cu 7% mai ieftin şi, în primele şase luni din 2017, noi, în genere, aveam sub 3.000 de lei preţul sau cu 28% mai ieftin. Respectiv, consumatorii plătesc o sumă mai mare decât costurile reale”, a punctat Sergiu Tofilat.

Cu toate că ANRE a afirmat că cifrele prezentate de experţi sunt eronate şi incorecte, totuşi, agenţia nu a adus niciun fel de argument în acest sens, fapt ce demonstrează, în opinia preşedintelui WatchDog.md, că argumentele, pur şi simplu, nu există.

Pe de altă parte, în contextul alegerilor parlamentare din toamnă, Tofilat consideră că ANRE ar putea să tergiverseze intenţionat reducerea tarifelor la gazele naturale, iar în ajunul alegerilor „va ieşi vreun deputat PD sau prim-ministru şi ne va bucura că tariful, iată, va fi redus cu 40-45%, pe când el deja acum trebuie redus cu 30%”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe