Jucătoarea americană de tenis Serena Williams, numărul unu mondial, a câştigat turneul Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, sâmbătă, la Melbourne, după ce a învins-o cu 6-3, 7-6 (5) în finală pe rusoaica Maria Şarapova, a doua favorită.
Pentru Serena este al şaselea titlu cucerit la Melbourne Park (2003, 2005, 2007, 2009, 2010, 2015) şi al 19-lea de Mare Şlem din carieră, cu care le-a depăşit pe compatrioatele sale Chris Evert şi Martina Navratilova şi a egalat-o pe Helen Wills Moody, pe locul al treilea al ierarhiei all time. Doar australianca Margaret Court (24) şi germanca Steffi Graf (22) au mai multe titluri majore.
Serena Williams (33 ani) s-a impus după o oră şi 51 de minute, dar finala a fost întreruptă timp de 13 minute din cauza ploii. Cu acest succes, americanca o conduce pe Şarapova la meciurile directe cu scorul de 17-2, 16 victorii fiind consecutive.
Liderul mondial s-a desprins la 5-2 imediat după întreruperea cauzată de ploaie (la 3-2, 30-30) şi şi-a adjudecat primul set cu 6-3, în 47 de minute.Şarapova a salvat o minge de meci la 5-4 în setul al doilea, dar în cele din urmă Serena a încheiat meciul cu un as, al 18-lea al său în acest meci.
Williams reuşeşte să îşi treacă în palmares al doilea titlu de Grand Şlam la rând, după US Open 2014, iar între timp a câştigat şi Turneul Campioanelor de la Singapore, după o finală cu Simona Halep.
Pentru victoria de la Melbourne, Serena a fost recompensată cu 2.000 de puncte WTA şi cu un cec de 3,1 milioane dolari australieni, în timp ce Şarapova a primit 1.300 de puncte şi 1,55 milioane dolari.