Şerban Nicoale: Iohannis să-şi dea demisia şi să treacă în Opoziţie, să fie şeful PNL, al USR sau al Cioloşeului

Liderul senatorilor PSD, Şerban Nicolae, a reacţionat după ce preşedintele Klaus Iohannis a sesizat Curtea Constituţională privind un conflict juridic cu premierul Viorica Dăncilă.
Serban Nicolae(lider de grup PSD la Senat),
Serban Nicolae(lider de grup PSD la Senat), (Florin Chirila/Epoch Times)

Preşedintele Klaus Iohannis uzează de cea mai înaltă funcţie în stat pentru a se comporta ca şi cum este în Opoziţie, a declarat vineri, pentru Agerpres, liderul senatorilor PSD, Şerban Nicolae, după ce şeful statului a acuzat un conflict juridic de natură constituţională cu premierul Viorica Dăncilă.

"Nu îmi dau seama de ce a făcut Iohannis această sesizare la Curtea Constituţională. E aceeaşi atitudine a lui: uzează de cea mai înaltă funcţie în stat ca să se comporte ca şi cum e în Opoziţie. Dacă vrea în Opoziţie, bine ar fi să îşi dea demisia din funcţia de preşedinte şi atunci să treacă în Opoziţie, să fie preşedintele PNL, al USR sau al Cioloşeului. Să fii preşedintele României şi să te comporţi ca şi cum tu eşti în Opoziţie, dar să exerciţi toate atributele puterii prezidenţiale mi se pare că nu este în regulă, ca să nu spun anticonstituţional. În niciuna dintre atribuţiile preşedintelui nu spune că are ca sarcină, ca misiune, şicanarea Guvernului sau gherila politică.

Nici Băsescu nu s-a comportat aşa în perioada guvernării USL, pentru simplul motiv că exercitarea funcţiilor constituţionale se face pe criteriul loialităţii, responsabilităţii şi legalităţii, ori aici cam lipsesc toate la domnul Iohannis. Atacă în băşcălie orice fel de lege adoptată de Parlament, indiferent că e sau nu constituţională, doar ca să le întârzie la promulgare, depăşeşte termenele constituţionale prevăzute pentru sesizarea Curţii sau reexaminare, pentru promulgare. Practic, are o parte importantă din exerciţiul Puterii în România, dar se comportă ca şi cum PSD are 100% puterea şi trebuie făcut responsabil pentru absolut orice", a afirmat Şerban Nicolae.

Liderul PSD a opinat că, din punct de vedere formal, iniţiativa lui Iohannis "este în limitele Constituţiei, dar pe fond este o absurditate", iar Curtea Constituţională nu lucrează acum şi îi va răspunde în septembrie.

Şeful statului o acuză pe Viorica Dăncilă că a încălcat prevederile din Constituţie atunci când l-a desemnat pe vicepremierul Paul Stănescu să-i preia atribuţiile pe perioada concediului, respectiv 6-13 august.

"Rolul constituţional şi specificul atribuţiilor prim-ministrului presupun ca acesta să îşi exercite atribuţiile permanent şi neîntrerupt oriunde s-ar afla, inclusiv în vacanţă. Însă, ori de câte ori acesta ar aprecia că se află într-o imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile, chiar şi cu acest prilej, devin incidente prevederile constituţionale referitoare la interimatul funcţiei de prim-ministru. Prin omisiunea Prim-ministrului României de a aduce la cunoştinţa Preşedintelui României imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile în perioada 6-13 august 2018 şi acţiunea acestuia de a desemna un alt membru al Guvernului să exercite, cu caracter temporar, atribuţiile de prim-ministru prin emiterea unui act cu depăşirea competenţelor stabilite de Legea fundamentală, s-a ivit un conflict juridic de natură constituţională între cele două autorităţi, pentru motivele expuse în cele ce urmează", a explicat Iohannis.

Preşedintele susţine că, procedând în acest mod, Viorica Dăncilă se situează în afara cadrului constituţional. Totodată, prin această conduită, prim-ministrul a încălcat şi prevederile din Legea fundamentală în componenta sa referitoare la supremaţia Constituţiei, precum şi principiul colaborării loiale, astfel cum a fost dezvoltat în jurisprudenţa CCR.

Pentru mai multe detalii despre demersul lui Iohannis intraţi aici.