Senatorul Sorin Lazăr, condamnat la 6 luni închisoare cu suspendare

Şedinţă de Plen la Senat
Şedinţă de Plen la Senat (Epoch Times România)

Primul parlamentar care a fost condamnat este senatorul Sorin Lazăr, care a fost condamnat la 6 luni de închisoare cu suspendare, pentru conflict de interese, conform Realitatea.

ICCJ l-a condamnat pe senatorul PSD Sorin Lazăr la 6 luni de închisoare. Reprezentanţii instanţei au susţin că pedeapsa a fost amânată cu doi ani (conform unor noi prevederi din Codul Penal), perioadă în care Lazăr va fi supravegheat.

Senatorul a fost condamnat pentru conflict de interese deoarece şi-a angajat fiul la cabinetul parlamentar din Iaşi. Sorin Lazăr a semnat un "acord de recunoaştere a vinovăţiei" cu procurorii, ceea ce i-a adus condamnarea la 6 luni de închisoare “cu amânare”: "Admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei. În baza art.2531 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.5 Cod penal condamnă pe inculpatul Lazăr Sorin Constantin la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese. În baza art.83 Cod penal dispune amânarea aplicării pedepsei. În baza art.84 Cod penal fixează termen de supraveghere de 2 ani calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art.85 Cod penal pe durata termenului de supraveghere dispune ca inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Iaşi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.88 Cod penal. În temeiul art.274 Cod procedura penală obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu apel în 10 zile de la pronunţare."

Sentinţa nu este definitivă, senatorul putând face recurs într-un termen de 10 zile de la pronunţare.

Sorin Lazăr nu este singurul parlamentar acuzat de conflicte de interese, un număr de 15 senatori, deputaţi sau miniştri sunt cercetaţi penal pentru că şi-au angajat rudele la cabintele parlamentare. Aceştia sunt: procurorul general Daniel Morar, deputatul Andras-Levente Mate, deputatul Sonia-Maria Drăghici, deputatul Ghervazen Longher, deputatul Vasile Ghiorghe GLIGA, deputatul Károly Kerekes, deputatul Oana Niculescu-Mizil Ştefănesu Tohme, deputatul Árpád Pal, deputatul Csilla-Mária Peto, deputatul Mihai Radan, deputatul Stanciu Anghel, deputatul Stelică Iacob Strugaru, deputatul Florin-Costin Pâslaru şi deputatul Marian Neacşu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne