Senatori americani îi scriu Vioricăi Dăncilă. Nu de bine!

Doi senatori americani critică dur, într-o scrisoare adresată Vioricăi Dăncilă, modificarea legilor Justiţiei şi a Codurilor penale şi faptul că lui Iohannis i-a fost forţată mâna pentru a o revoca pe şefa DNA.
Viorica Dăncilă
Viorica Dăncilă (Epoch Times)

Doi senatori americani, unul dintre ei fostul candidat republican la preşedinţie John McCain, critică dur, într-o scrisoare transmisă premierului Viorica Dăncilă, obţinută de G4Media.ro, ofensiva coaliţiei PSD-ALDE împotriva Justiţiei şi eforturile de stopare a luptei anticorupţie.

Cei doi oficiali de la Washington critică în primul rând ”forţarea” preşedintelui Klaus Iohannis de a o demite pe Laura Codruţa Kovesi de la şefia DNA, dar şi modificările aduse legilor Justiţiei şi Codurilor penale.

Revocarea ei (a Laurei Codruţa Kovesi – n. red.), împreună cu reformele judiciare recente şi cu modificările aduse Codurilor penale prin care au fost dezincriminate mai multe infracţiuni de corupţie, ridică semne serioase de întrebare în ceea ce priveşte dorinţa guvernului pe care îl conduceţi de a condamna infracţiunile financiare şi de a-i trage la răspundere pe înalţii demnitari responsabili”, se arată în scrisoarea transmisă Vioricăi Dăncilă.

Senatorii americani atrag atenţia asupra faptului că o ţară coruptă este o ţintă facilă pentru Rusia şi o vulnerabilitate pentru NATO, dând în acest sens exemplul Ucrainei.

"Îmbunătăţirea transparenţei şi a responsabilităţii este un imperativ urgent pentru securitatea naţională a tuturor membrilor NATO. Experienţa Ucrainei este un exemplu al modului în care Rusia profită de mită şi de corupţie pentru a slăbi guvernele vecine şi pentru a le face vulnerabile influenţei externe – sau în cazuri extreme, invaziei militare. Rusia şi acoliţii săi sunt implicaţi activ în dinamitarea eforturilor noastre comune şi în compromiterea reputaţiei democraţiei cu scopul de a proteja menţinerea lui Vladimir Putin la putere. Statele aliate trebuie să acorde o atenţie deosebită acestor ameninţări şi, totodată, să-şi consolideze integritatea instituţiilor", scriu senatorii.

Articolul integral poate fi citit aici.

Reamintim că acţiunile PSD legate de Justiţie au atras în repetate rânduri critici din partea ţărilor aliate, scrisoarea celor doi senatori fiind ultimul demers dintr-un lung şir de avertismente ignorate până acum de Guvernul Dăncilă şi de PSD. Ba chiar PSD a pus "la colţ", nu o dată, ambasadele statelor care şi-au "permis" să critice legile Justiţiei şi modificările Codurilor Penale.

"Eu m-am săturat de această formulă arogantă de comunicare a unor funcţionari, reprezentanţi incerţi şi anonimi. Cine verifică toată legislaţia în materie de statut al corpului diplomatic şi consular o să vadă că nu există aşa ceva, nu există comunicate ale ambasadelor, reprezentanţi... Nu-mi aduc aminte să fi fost o şedinţă a Guvernului american prezidată de preşedintele Donald Trump care să ia în discuţie o asemenea chestiune, care să transmită un punct de vedere oficial în numele SUA", declara, de exemplu, Şerban Nicolae după ce 12 state partenere şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la modificarea legislaţiei penale operată de Parlamentul român.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne