Şeful SRI: Politicienii pun partidul înainte de stat. Politizarea administraţiei publice, o mare vulnerabilitate

George Maior
George Maior (Epoch Times România)

Directorul Serviciului Român de Informaţii, George Maior, a declarat luni, la Adevărul Live, că actuala clasă politică din România pune partidul înainte de stat, subliniind că politizarea administraţiei publice şi prin amplasarea în domeniul securităţii naţionale a unor oameni pe criterii politice reprezintă un element de mare vulnerabilitate pentru ţară.

„Uneori suferim poate din cauza unei prea mari pasiuni în lupta politică internă. Părem că suntem mai reactivi şi nu proactivi la aceste fenomene. Din punct de vedere al unor esenţe vitale care ţin de stat, există oameni care propun decizii adecvate pentru a participa în această reconfigurare de câmp geopolitic şi economic. Sunt prudent-optimist că avem capacitatea de a fi actori importanţi în aceste procese de transformare. Trebuie să ştim să ne identificăm aliaţii - Polonia, Turcia - să fim în avanpostul acestor transformări”, a precizat George Maior.

În calitate de observator, Maior a punctat că actuala clasă politică, prin munca ei, a susţinut totuşi integrarea României în NATO şi UE, însă o problemă gravă în ţara noastră este că politicienii pun partidul înaintea statului.

„Cred că o ţară a actualei clase politice e aceea de a se reproduce prea mult pentru sine - partid înainte de stat. Obiectivul final al clasei politice ar trebui să fie conducerea înainte a societăţii şi nu partidul să fie obiectiv final. Sunt şi lideri care gândesc aşa, dar prea puţini. Majoritatea sunt preocupaţi de propria imagine, perpetuare în politică, fără să aibă un bilanţ în care să spună: da, am produs acea lege care ne-a dus mai departe, am luat decizia guvernamentală care să creeze prosperitate... Prea puţini. Puţini au această forţă de a translata, de a face această trecere de la om politic la om de stat, care poate să-şi sacrifice imaginea, dar care a realizat ceva bun pentru stat. La noi e înclinată mai mult spre momentul personal decât pentru cetăţenii lor”, a subliniat acesta.

În opinia lui Maior, liderii ar trebui să vadă şi să gândească în perspectivă, explicând că nu poţi vedea înainte dacă mai mult te uiţi în oglindă. Şeful SRI a evidenţiat că natura umană este înclinată mai mult către interesul de moment, astfel că puţini au această forţă de a face acest salt calitativ, „trecerea de la om politic la om de stat, care ştie că va pierde chiar susţinere politică, dar că a realizat ceva bun pentru stat şi istoria, în retrospectivă, îl va aşeza unde trebuie”.

Abordând subiectul politizării administraţiei publice, George Maior a avertizat că acest lucru reprezintă o mare vulnerabilitate pentru ţara noastră şi acest lucru se datorează tocmai mentalităţii politicienilor de a pune partidul înainte de stat.

„E un element de mare vulnerabilitate pentru noi, revin la politicianul care pune partidul înainte de stat. Puţini politicieni încearcă să se profesionalizeze într-un anumit domeniu, pe care trebuie să-l stăpânească. De aici pornesc lucruri negative. Prin elementul politruc distrugem o resursă strategică a statului. Când se va învăţa acest lucru, inclusiv prin sancţiunea votului, poate lucrurile vor sta mai bine. Nu există stat democratic modern unde se negociază funcţiile de cea mai mare expertiză în sens politic. Mai grav, în domeniul securităţii naţionale se aşază oameni pe criterii politice. A existat problema asta la MAI. Cum să funcţioneze bine aplicarea legii dacă se petrec asemenea lucruri? E chestie şi de voinţă politică”, a declarat şeful SRI.

În schimb, Maior s-a declarat optimist în ceea ce priveşte justiţia din România, constatând că evoluţia din ultimii ani a justiţiei a fost atât de solidă şi acest lucru se reflectă şi în percepţia populaţiei asupra acestor instituţii, încât va fi foarte greu pentru cineva, dacă nu vrea să piardă credibilitate în mod masiv, să reverseze această achiziţie bună pentru evoluţia României.

„Aceste instituţii vor şti să dezvolte mecanisme imunitare. Eu sunt optimist, dar cu prudenţă, că lucrurile vor merge spre progres, chiar dacă nu liniar”, a concluzionat George Maior.