Şeful Procuraturii Anticorupţie, plasat în izolator. L-ar fi protejat pe Plahotniuc în dosarul fraudei bancare

Viorel Morari, şeful Procuraturii Anticorupţie
Viorel Morari, şeful Procuraturii Anticorupţie (CIJM)

Şeful suspendat al Procuraturii Anticorupţie din Republica Moldova, Viorel Morari, a fost reţinut şi plasat în izolator, fiind acuzat că l-ar fi protejat pe fostul lider al Partidului Democrat, oligarhul Plahotniuc în frauda bancară de 1 miliard USD.

Imediat ce a fost învestit în funcţia de procuror general, în decembrie 2019, Alexandr Stoianoglo, în temeiul a două acte de sesizare înregistrate la Procuratura Generală, a pornit urmărirea penală privind abuzul de serviciu şi falsul în acte publice, procurorul-şef al Procuraturii Anticorupţie, Viorel Morari fiind bănuit în comiterea acestor fapte.

Ulterior, la 10 ianuarie 2020, Morari a fost recunoscut în calitate de bănuit, audiat asupra circumstanţelor cauzei şi reţinut în ordinea articolului 166 din Codul de procedură penală pentru 72 de ore. În prezent, acesta este deţinut în izolatorul de urmărire penală din cadrul Direcţiei de poliţie a municipiului Chişinău, se arată într-un comunicat de presă al Procuraturii Generale.

„În fond, Viorel Morari este bănuit că în martie 2017 a primit de la Vladimir Plahotniuc o plângere pe care a înregistrat-o contrar cerinţelor legale, pornind un proces penal şi ulterior urmărirea penală şi falsificând în cauza penală mai multe acte procesuale.

Toate aceste acţiuni au fost făcute din interese personale, precum şi în interesul petentului şi a mai multor persoane din anturajul lui, pentru a-i proteja de implicare în calitate de bănuiţi în cauza penală privind frauda bancară - furtul miliardului şi a obstrucţiona cercetarea rapidă, completă şi obiectivă a acestei cauze penale”, se mai artă în comunicat.

Oamenii legii au declarat că în cadrul urmăririi penale, Viorel Morari nu a recunoscut comiterea infracţiunilor de care este bănuit şi în această etapă nu cooperează cu ancheta. Totodată, în cadrul acţiunilor de urmărire penală, şeful Procuraturii Anticorupţie l-a ameninţat pe procurorul de caz, fapt ce urmează a fi examinat în ordinea legală.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe