Şefa Înaltei Curţi, despre decizia CCR în "cazul Dragnea": Ar fi afectate 170 de dosare

Iulia Cristina Tarcea
Iulia Cristina Tarcea (Epoch Times România)

Şefa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Cristina Tarcea, a atras atenţia, miercuri, într-o conferinţă de presă, că în jur de 170 de dosare vor fi afectate în cazul în care Curtea Constituţională admite sesizarea depusă de vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache, privind completurile de 3 judecători, decizie care îl va salva pe liderul PSD Liviu Dragnea.

Redăm mai jos discuţia şefei ÎCCJ cu presa:

Reporter: Dacă astăzi va fi o decizie favorabilă, credeţi că va trebui să fie rejudecate ...

Tarcea: Sub acest amendament, pentru că deocamdată nu putem specula asupra efectelor, deci unei eventuale decizii de admitere asupra cauzelor definitive, tocmai am trimis o statistică ieri la Curtea Constituţională, în care am arătat că, în perioada 2003 – 2018, au fost soluţionate 170 de cauze care intră sub incidenţa legii 78/2000.

Reporter: Există vreo explicaţie pentru faptul că vreme de 15 ani nimeni nu a invocat o nelegalitate a compunerii instanţelor specializate?

Tarcea: Sigur că există o explicaţie. Completele au fost alcătuite potrivit legii.

Reporter: Şi de ce s-au găsit acum să apară aceste critici? Este o explicaţie mai degrabă politică decât una juridică?

Tarcea: Nu pot specula pe tema asta. Probabil. Nu ştiu. Vom asculta reprezentantul titularului dreptului de acţiune la Curtea Constituţională şi vom vedea care sunt argumentele.

Reporter: Vă menţineţi părerea că dl Iordache nu era îndrituit, chiar dacă ocupa vremelnic funcţia de preşedinte al Camerei, să sesizeze CCR-ul pe această chestiune?

Tarcea: Sigur că da. Este excepţia inadmisbilităţii pe care am invocat-o în primul punct al apărării noastre. Şi nu este o părere, este o statuare recentă a CCR prin decizia 338 pronunţată în anul 2018 şi publicată anul trecut pe 19 decembrie 2018, în care s-a afirmat că prerogativele constituţionale nu pot fi delegate.

Reporter: Credeţi că este o coincidenţă că aceleaşi excepţii au fost invocate în dosarul penal ce îl vizează pe liderul PSD?

Tarcea: Nici asupra acestui punct nu pot specula, dar este cert că pe rolul ÎCCJ se află dosare în care a fost invocată această excepţie aproape în termeni identici.

Reporter: Aşteptaţi atunci o decizie de la Inspecţia Judiciară care vă vizează tot pe completuri de cinci. La ce vă aşteptaţi?

Tarcea: Să se aplice legea. Şi în prima şi în a doua ipoteză.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne