Secretarul PPE: Românii n-ar trebui să protesteze pentru autostrăzi. Ar trebui să fie deja făcute cu fondurile UE

Antonio Lopez-Isturiz White
Antonio Lopez-Isturiz White (Epoch Times România)

Venit în vizită în România, secretarul general al Partidului Popular European, Antonio Lopez-Isturiz a fost întrebat vineri, într-o conferinţă de presă comună cu liderul PNL Ludovic Orban, despre protestul #şîeu pentru autostrăzi.

"Îmi aduc aminte cu mulţi ani în urmă când am început în Spania să construim aceste autostrăzi, la acel moment nu a fost bine primit acest lucru de către oamenii de la protecţia mediului şi a fost o dezbatere foarte vie şi în Spania. După acest lucru nimeni nu protestează pentru că avem o dezvoltare economică extraordinară nu numai datorită turismului, ci şi datorită acestei reţele de autostrăzi, nu numai în interiorul Spaniei, ci şi cele care ne conectează cu Europa. De acest lucru are cu adevărat nevoie România. Aici, dimpotrivă, oamenii protestează pentru că îşi doresc autostrăzi. Oamenii nu ar trebui să protesteze pentru că vor autostrăzi. Acestea ar trebui să fie deja făcute cu fondurile europene care sunt aici şi ar trebui să fie o prioritate", a declarat Antonio Lopez-Isturiz.

La rândul său, Orban a precizat că PNL are ca prioritate dezvoltarea infrastructurii de transport, atât infrastructura de transport rutier cât şi infrastructura de transport feroviar, infrastructura de transport aerian şi infrastructura de transport fluvial.

"Cred că majoritatea zdrobitoare a primarilor noştri susţin acest protest care va avea loc la ora 12:00, şi de altfel noi am şi dat exemple aducând practic o premieră în istoria României, şi anume încercând să forţăm construcţia autostrăzii Unirii autostrada Tg. Mureş - Iaşi – Ungheni, adoptând o lege în Parlament. La ora actuală există o lege în Parlament, pe care Guvernul este obligat să o pună în practică. Acest protest este extrem de important, pentru că vine după 5 ani de zile, dacă nu chiar 6 ani de zile în care toate marile proiecte de infrastructură au stagnat şi deşi avem la dispoziţie multe miliarde de euro pentru a finanţa aceste proiecte de dezvoltare a infrastructurii de transport, Guvernul nu face nimic pentru a folosi aceşti bani europeni pentru dezvoltarea infrastructurii de transport din România. Ca atare, suntem solidari cu acest protest şi protestăm alături de ei şi întreaga noastră acţiune politică este pentru susţinerea prioritizării acestor proiecte de dezvoltare a infrastructurii de transport", a menţionat Orban.

Reamintim că astăzi, 15 martie, la apelul lui Ştefan Mandachi - afaceristul care a construit din banii săi primul metru de autostradă din Moldova - numeroase firme, personalităţi, ba chiar şi primării au intrat în grevă de 15 minute la ora 15.00.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne