Sebastian Ghiţă, dat în urmărire naţională

Înalta Curte a decis arestarea în lipsă a fostului deputat Sebastian Ghiţă, client fidel al procurorilor anticorupţie.
Sebastian Ghiţă
Sebastian Ghiţă (Eugen Horoiu/Epoch Times România)

UPDATE. Fostul deputat Sebastian Ghiţă a fost dat în urmărire naţională după ce a fost emis un mandat de arestare în lipsă pe numele său.

"Poliţia Română a primit un mandat de arestare preventivă emis de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pe numele inculpatului Sebastian Aurelian Ghiţă, poliţiştii efectuând activităţi pentru punerea în executare a acestuia.

Conform Codului de procedură penală, pentru localizarea şi prinderea inculpatului Ghiţă Sebastian Aurelian a fost dispusă darea în urmărire a acestuia, activitate ce se desfăşoară de poliţişti, sub supravegherea procurorului competent", a transmis Inspectoratul General al Poliţiei Române.

* * *

Dispărut de zile bune, fostul deputat Sebastian Ghiţă s-a ales cu un mandat de arestare în lipsă pe numele său, decizie luată joi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care a înlocuit astfel măsura controlului judiciar pe cauţiune instituită de procurori în dosarul Ponta-Blair.

Decizia instanţei nu este definitivă, însă este executorie.

Ultima oară când autorităţile l-au văzut pe Sebastian Ghiţă a fost pe 19 decembrie, când acesta s-a prezentat la sediul IPJ Prahova pentru măsura controlului judiciar. Câteva ore mai târziu, Sebastian Ghiţă a dispărut de sub filajul poliţiştilor.

Pe 21 decembrie, când fostul deputat a fost citat să se prezinte la DNA Ploieşti în dosarul Ponta-Blair, au apărut doar avocaţii săi care nu ştiau unde este.